În hotărârea din 8 ianuarie 2019 în cauza Prunea împotriva României (cererea nr. 47881/11), Curtea Europeană a Drepturilor Omului, a hotărât că nu a fost încălcat art. 10 (libertatea de exprimare) din Convenție.
Cauza privește răspunderea civilă pentru defăimare a reclamantului pentru referirea la litigiul comercial al candidatului la alegerile parlamentare.
Reclamantul, un profesor universitar și corespondent la diverse reviste și ziare, a scris un articol despre un candidat al unuia dintre partidele naționale la alegerile parlamentare, referindu-se la un litigiu comercial între candidat și o companie de brokeraj. Declarațiile reclamantului au fost reproduse pe pliante electorale, care au fost distribuite în mai multe locuri publice. Candidatul a înaintat cu succes o acțiune civilă împotriva reclamantului pentru defăimare.
Critica reclamantului a fost îndreptată către un politician, în privința căruia limitele criticii acceptabile erau mai largi decât în cazul unei persoane particulare. Candidând la alegerile parlamentare, acesta a intrat pe scena politică și, în mod inevitabil și cu bună știință, s-a expus unei verificări minuțioase. Motive pentru care, acesta a fost obligat să manifeste un grad mai mare de toleranță.
Totuşi, instanțele naționale au constatat că declarațiile reclamantului au prejudiciat reputația și demnitatea candidatului și că nu ar fi trebuit să fie făcute publice prin mass-media, în special pentru că făcuse referire la chestiuni private. Instanțele naționale au ținut cont de contextul în care au fost făcute acuzațiile contestate, mai exct în timpul unei campanii electorale, şi au confirmat faptul că au fost de interes public, în măsura în care se refereau la o persoană publică. Relevant era faptul că, pentru a ajunge la concluzia de a admite acțiunea împotriva reclamantului, instanțele naționale au considerat că acesta din urmă nu intenționa să critice activitatea candidatului ca persoană publică, dar mai degrabă să expună în mod public o opinie unilaterală a unui litigiu privat cu caracter comercial care implica două părți private. În această privință, ei au susținut, de asemenea, că reclamantul nu a respectat cerințele minime de diligență, în sensul de a acționa cu bună-credință.
Curtea a fost de acord cu autoritățile judiciare naționale că, declarațiile contestate au constituit un atac asupra reputației candidatului, atingând nivelul de seriozitate cerut și cauzând prejudicii exercitării personale a dreptului său la respectarea vieții sale private în temeiul articolului 8. Instanțele naționale au întreprins un exercițiu de echilibru satisfăcător între drepturile în cauză, în conformitate cu criteriile stabilite în jurisprudența Curții; în plus, au constatat în mod convingător, necesitatea plasării dreptului pârâtului la protecția reputației prioritar dreptului reclamantului la libertatea de exprimare.Curtea ar fi trebuit să aibă argumente puternice pentru a substitui opinia celei formulate de instanţele naţionale, iar astfel de argumente, în această cauză, au lipsit.
În cele din urmă, în circumstanțele specifice ale cauzei reclamantului, sancțiunea de 5 000 EUR impusă, nu putea fi considerată ca fiind disproporționat de mare și nu putea fi considerată ca fiind capabilă să aibă un „efect de descurajare” asupra exercitării de către reclamant a dreptului la libertatea de exprimare.
***Traducerea acestui rezumat de hotărâre a fost efectuată de către Curtea Supremă de Justiţie a Republicii Moldova***
Cuvinte cheie: cauza Prunea împotriva României > dreptul la libera exprimare > dreptul la reputatie
