Group 1

Cerere de înghețare a cursului de schimb valutar. Neîndeplinirea condițiilor pentru aplicarea mecanismului impreviziunii

7 aprilie 2017 Drept Civil Jurisprudenta

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat instanței, printre altele să se constate înghețat cursul leu – CHF, la momentul încheierii contractului inițial (23.10.2007), urmând ca banca parata sa fie obligata la restituirea sumei încasate nelegal, pe parcursul derulării contractului 2008-2012,cu titlu de rata, peste cursul lei -CHF, de la data încheierii contractului de credit.

”Cu privire la capătul de cerere având ca obiect înghețarea cursului de schimb CHF/Leu pentru efectuarea plăților în temeiul contractului de credit, la data încheierii contractului, tribunalul reține că prin Decizia nr. 62/2017 Curtea Constituțională a României a constatat că Legea pentru completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori este neconstituțională, în ansamblul său, și reține că, potrivit dispozițiilor art. 147 alin. 4 din Constituție atât dispozitivul, cât și considerentele acestei decizii sunt general obligatorii.

Așadar, în cuprinsul deciziei indicate, Curtea a apreciat că: „incidența principiului nominalismului monetar în contractele de credit în franci elvețieni nu constituie o piedică în calea aplicării mecanismului impreviziunii, dacă sunt îndeplinite condițiile de incidență ale acestuia.

Astfel, potrivit Deciziei nr.623 din 25 octombrie 2016, prin care Curtea Constituțională a efectuat controlul de constituționalitate al Legii nr.77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite, contractul de credit ”presupune un risc inerent asumat în mod voluntar de cele două părți ale contractului, în baza autonomiei lor de voință, principiu care caracterizează materia încheierii contractului, și unul supra-adăugat care nu a putut face obiectul in concreto a unei previzionări de către niciuna dintre acestea, risc care trece dincolo de puterea de prevedere a cocontractanților și care ține de intervenirea unor elemente ce nu puteau fi avute în vedere la momentul a quo.[…] Însă, odată constatată depășirea riscului inerent contractului și survenirea celui supra-adăugat, intervenția asupra acestuia devine obligatorie și trebuie să fie efectivă, fie în sensul încetării, fie în cel al adaptării sale noilor condiții, ea producând efecte juridice pentru viitor, prestațiile deja executate rămânând câștigate contractului.” (paragrafele 96 și 98)

Citeste mai mult  Ordonanță președințială. Stabilire domiciliu minor. Existența pe rolul instanței a unei cauze având ca obiect stabilire paternitate

În continuare, Curtea a reținut că ”din coroborarea dispozițiilor art.969 și art.970 din Codul civil din 1864, rezultă două principii interdependente pe care se întemeiază contractul civil: puterea de lege/forța obligatorie pe care acesta o are pentru părțile contractante, pe de parte, și buna-credință în executarea acestuia, pe de altă parte. Puterea de lege a contractului vizează nu numai ceea ce contractul prevede expres în clauzele sale, ci și toate urmările, ce echitatea, obiceiul sau legea dă obligației, după natura sa (art.970 alin.2 din Codul civil din 1864).

Cu alte cuvinte, echitatea, corolar al bunei-credințe, guvernează contractul civil de la nașterea sa până la epuizarea tuturor efectelor, independent de existența unei clauze exprese în cuprinsul contractului. Așadar, executarea unui contract civil este legitimă atâta timp cât este rezultatul întrunirii cumulative a celor două principii (forța obligatorie și executarea cu bună-credință), principii care nu au existență de sine-stătătoare, ci se condiționează reciproc. Teoria impreviziunii, fundamentată pe cele două principii, atenuează caracterul obligatoriu al contractului, în măsura în care, pe perioada executării acestuia, intervine o situație imprevizibilă, însă niciuna dintre părțile contractante nu abdică de la obligațiile care îi revin potrivit executării cu bună- credință a contractului.

Așadar, echitatea, alături de buna-credință, oferă un fundament al impreviziunii, pornind de la relația existentă între ele. Prin urmare, potrivit arhitecturii constituționale și legale, în caz de neînțelegere între părți, evaluarea existenței situației neprevăzute (condiție obiectivă) și a efectelor sale asupra executării contractului, a bunei-credințe în exercitarea drepturilor și obligațiilor contractuale ale părților (condiții subiective), precum și a echității (ce presupune atât o latură obiectivă, cât și una subiectivă) trebuie realizată cu maximă rigoare și cade în sarcina instanței judecătorești, organ care beneficiază de garanția de independență și imparțialitate și care, pe această cale, dobândește un rol important în determinarea condițiilor de executare a contractului. Consecința luării în considerare a criteriului bunei-credințe constituie o lărgire a rolului judecătorului în contract, dar securitatea juridică nu va fi pusă în pericol, întrucât intervenția judiciară este limitată de îndeplinirea condițiilor specifice impreviziunii contractuale”. (paragrafele 99 și 100)

Citeste mai mult  Condiţiile exercitării dreptului de deducere a TVA

Controlul judecătoresc va viza în această situație ”condițiile cu caracter obiectiv referitoare la cauza schimbării circumstanțelor (existența situației neprevăzute) sau la cuprinsul contractului (absența unei clauze de adaptare a contractului), și condițiile cu caracter subiectiv referitoare la atitudinea/conduita părților contractante (lipsa culpei debitorului în executarea contractului) sau la efectele schimbării circumstanțelor (caracterul licit al neexecutării obligațiilor contractuale)”(paragraful 117).

Mai mult, în condițiile în care trăsătura esențială a statului de drept o constituie supremația Constituției și obligativitatea respectării legii, ”singura interpretare care se subsumează cadrului constituțional în ipoteza unei reglementări generale a impreviziunii în executarea contractelor de credit este cea potrivit căreia instanța judecătorească, în lipsa acordului dintre părți, are competența și obligația să aplice impreviziunea în cazul în care constată că sunt îndeplinite condițiile existenței acesteia. Curtea mai reiterează faptul că, față de cadrul legal existent la data încheierii contractelor de credit, prevederile legale criticate trebuie să se aplice doar debitorilor care, deși au acționat cu bună-credință, în conformitate cu prevederile art.57 din Constituție, nu își mai pot îndeplini obligațiile ce rezultă din contractele de credit în urma intervenirii unui eveniment exterior și pe care nu l-au putut prevedea la data încheierii contractului de credit.” (paragraful 119)

Având în vedere cele expuse, Curtea a apreciat că argumentele reținute în Decizia nr.623 din 25 octombrie 2016 privind Legea nr.77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite cu privire la incidența teoriei impreviziunii sunt pe deplin aplicabile și în materia contractelor de credit în franci elvețieni. Astfel, instanța judecătorească are competența și obligația să aplice impreviziunea dacă sunt îndeplinite cumulativ condițiile existenței acesteia, astfel că situația consumatorilor de credite în franci elvețieni cunoaște un remediu judiciar viabil, de natură să înlăture efectele schimbării circumstanțelor care au condus la contractarea creditului.

Aceasta are posibilitatea de interveni asupra contractului în mod efectiv, fie în sensul dispunerii încetării executării sale, fie în cel al adaptării sale noilor condiții, cu efecte juridice doar pentru viitor, prestațiile deja executate rămânând câștigate contractului. Adaptarea la noile condiții se poate efectua inclusiv printr-o conversie a ratelor de plată în moneda națională la un curs de schimb pe care instanța îl poate stabili în funcție de circumstanțele concrete ale cauzei în scopul reechilibrării obligațiilor, curs valutar care poate fi cel de la data încheierii contractului, cel de la data survenirii evenimentului imprevizibil sau cel de la data efectuării conversiei.” (paragrafele 44 – 49)

Citeste mai mult  Rezilierea locațiunii. Interpretarea clauzei contractuale privind modalitatea de stabilire a cuantumului despăgubirilor

În consecință, tribunalul reține, prin raportare la considerentele prezentate anterior, că principiul nominalismului prevăzut de art. 1548 Cod civil de la 1864 nu este incompatibil cu aplicarea mecanismului impreviziunii dacă sunt îndeplinite condițiile acestuia și că instanța are posibilitatea de a interveni asupra contractului în mod efectiv, fie în sensul dispunerii încetării executării sale, fie în cel al adaptării sale noilor condiții, cu efecte juridice doar pentru viitor, prestațiile deja executate rămânând câștigate contractului, în măsura depășirii riscului inerent al contractului și survenirii riscului supra – adăugat.

În cauza dedusă judecății, tribunalul apreciază că, prin raportare la momentul încheierii contractului de credit, nu se poate considera că riscul inerent acestui act juridic a fost depășit, în sensul considerentelor Curții Constituționale, întrucât, în caz contrar, prin înghețarea cursului de schimb la acest moment, riscul valutar ar fi suportat exclusiv de bancă, situație ce ar fi incompatibilă cu esența contractului de credit.

Așadar, tribunalul consideră că condițiile pentru aplicarea mecanismului impreviziunii, astfel cum au fost acestea analizate prin decizia Curții Constituționale nu sunt îndeplinite, cererea apelantei de înghețare a cursului de schimb CHF/Leu pentru efectuarea plăților în temeiul contractului de credit la momentul încheierii contractului și de restituire a sumelor plătite, în plus, de către aceasta peste valoarea CHF de la momentul încheierii contractului.” (Tribunalul Prahova, Decizia civilă nr. 580 din 16 februarie 2017, www.rolii.ro)

Cuvinte cheie: > > >