CJUE. Dreptul de ședere al resortisantului unui stat terț care are în întreținere un copil mic, cetățean al Uniunii

13 septembrie 2016 UE

Dreptul Uniunii nu permite nici să se refuze în mod automat un permis de ședere unui resortisant al unei țări din afara UE care exercită în mod exclusiv autoritatea părintească în privința unui cetățean al Uniunii minor, nici ca acesta să fie expulzat de pe teritoriul UE pentru simplul motiv că are antecedente penale. Pentru a putea fi adoptată, o măsură de expulzare trebuie să fie proporțională și întemeiată pe conduita personală a resortisantului unei țări din afara UE, această conduită trebuind să constituie o amenințare reală, prezentă și suficient de gravă la adresa unui interes fundamental al societății statului membru gazdă, a decis CJUE în hotărârile în cauzele C-165/14 și C-304/14.

Din cauza antecedentelor lor penale, doi resortisanți ai unor țări din afara UE au fost notificați cu refuzul unui permis de ședere și, respectiv, cu o decizie de expulzare de către autoritățile statului membru gazdă și a căror cetățenie o au copiii lor minori în privința cărora exercită autoritatea părintească și care sunt cetățeni ai Uniunii.

Domnul Alfredo Rendón Marín este tatăl și cel care exercită în mod exclusiv autoritatea părintească în privința fiului său cetățean spaniol și a fiicei sale cetățean polonez. Cei doi copii minori au locuit întotdeauna în Spania. În ceea ce o privește pe CS, aceasta este mama unui copil cetățean britanic ce are reședința împreună cu aceasta în Regatul Unit și în privința căruia ea exercită în mod exclusiv autoritatea părintească.

Tribunal Supremo (Curtea Supremă din Spania) și Upper Tribunal (Immigration and Asylum Chamber) London (Camera pentru imigrație și azil a Tribunalului Superior din Londra, Regatul Unit) solicită Curții de Justiție să stabilească dacă existența unor antecedente penale poate justifica, în sine, refuzul dreptului de ședere sau expulzarea unui resortisant al unei țări din afara UE care exercită în mod exclusiv autoritatea părintească în privința unui cetățean al UE minor.

Citeste mai mult  CJUE. Compensarea în cazul anulării unui zbor. Contract de transport încheiat prin intermediul unui agenții de voiaj online

Prin hotărârile din 13 septembrie 2016, Curtea statuează, în primul rând, că dreptul Uniunii se opune unei reglementări naționale care, în mod automat, refuză un permis de ședere sau impune expulzarea unui resortisant al unei țări din afara UE care exercită în mod exclusiv autoritatea părintească în privința unui cetățean al UE minor pentru simplul motiv că acest resortisant are antecedente penale, în condițiile în care respectivul refuz sau expulzarea menționată obligă copilul să părăsească teritoriul Uniunii.

Curtea explică mai întâi că Directiva privind dreptul la liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii UE și membrii familiilor acestora (Directiva 2004/38/CE ) se aplică cetățenilor UE și membrilor familiilor acestora care se deplasează sau au reședința în alt stat membru decât cel ai cărui cetățeni sunt. În consecință, această directivă se aplică în situația domnului Rendón Marín și a fiicei sale cetățean polonez, dar nu se aplică în situația domnului Rendón Marín și a fiului său cetățean spaniol, nici a lui CS și a copilului său cetățean britanic: astfel, acești copii au avut întotdeauna reședința în statul membru ai cărui cetățeni sunt. Numai domnul Rendón Marín și fiica sa cetățean polonez pot beneficia, așadar, de drept de ședere în temeiul directivei.

Citeste mai mult  CE. Măsuri de sprijinire a pieţei în sectorul laptelui

Curtea arată, în continuare, că Tratatul FUE conferă oricărei persoane care are cetățenia unui stat membru statutul de cetățean UE. În temeiul acestui statut, fiecare cetățean al Uniunii are dreptul de liberă circulație și de ședere pe teritoriul statelor membre. Prin urmare, Curtea constată că fiul domnului Rendón Marín și copilul lui CS, cetățeni UE, pot beneficia de un astfel de drept. Curtea precizează că Tratatul FUE se opune oricărei măsuri naționale care îi poate priva pe cetățenii UE de beneficiul efectiv al drepturilor conferite de statutul lor de cetățean UE. O astfel de privare are loc atunci când refuzul unui permis de ședere unui resortisant al unei țări din afara UE sau expulzarea sa ar avea ca efect obligarea copilului său, cetățean UE în privința căruia exercită în mod exclusiv autoritatea părintească, să îl însoțească și, prin urmare, să părăsească teritoriul Uniunii.

Cu toate acestea, Curtea precizează că statutul de cetățean UE nu afectează posibilitatea statelor membre de a justifica o derogare de la dreptul de ședere al cetățenilor UE sau al membrilor familiilor acestora (indiferent dacă acest drept este exercitat în temeiul directivei sau al tratatului) din motive, printre altele, de ordine publică sau de siguranță publică. O astfel de derogare trebuie să respecte carta, principiul proporționalității și să se întemeieze pe conduita personală a persoanei în cauză pentru a se stabili dacă aceasta constituie o amenințare reală, prezentă și suficient de gravă la adresa societății din statul membru în cauză. Pentru a aprecia dacă această derogare este conformă cu principiul proporționalității, trebuie să se ia în considerare anumite criterii, precum durata șederii, vârsta, starea de sănătate, situația familială și economică, integrarea socială și culturală, intensitatea legăturilor resortisantului cu țara sa de origine și gradul de gravitate al infracțiunii.

Citeste mai mult  CE solicită României să respecte Directiva privind aplicarea taxelor rutiere și să transpună Directiva privind spațiul feroviar

În ceea ce privește situația domnului Rendón Marin, Curtea explică că condamnarea sa penală în 2005 nu poate să justifice, în sine, refuzul unui permis de ședere, fără evaluarea conduitei sale personale, nici a eventualului pericol pe care îl putea constitui pentru ordinea publică sau siguranța publică.

Pe de altă parte, Curtea admite că, în împrejurări excepționale, un stat membru poate adopta o măsură de expulzare prin invocarea excepției legate de menținerea ordinii publice și a siguranței publice, aceste noțiuni trebuind să fie interpretate strict. Pentru a justifica o astfel de măsură de expulzare, este necesar să se evalueze dacă, ținând seama de infracțiunile săvârșite de un resortisant al unei țări din afara UE care exercită în mod exclusiv autoritatea părintească în privința unui cetățean al UE minor, conduita sa personală constituie o amenințare reală, prezentă și suficient de gravă la adresa unui interes fundamental al societății. În această privință, trebuie să se țină seama de criteriile enunțate mai sus. Curtea consideră că, în cazul lui CS, revine instanței britanice sarcina de a aprecia în mod concret gradul său de periculozitate prin compararea intereselor în cauză (și anume principiul
proporționalității, interesul superior al copilului și drepturile fundamentale a căror respectare este asigurată de Curte).

Cuvinte cheie: > > >