Dreptul de vizită în materie de răspundere parentală include dreptul de vizită al bunicilor, a decis CJUE în hotărârea pronunțată în cauza C-335/17, potrivit unui comunicat al instituției.
Doamna Neli Valcheva, de cetățenie bulgară, este bunica maternă a unui copil minor născut în 2002. De la divorțul părinților săi, copilul are reședința obișnuită în Grecia la tatăl său, de cetățenie elenă. Bunica sa dorește să obțină un drept de vizită. Considerând că îi este imposibil să mențină un contact de calitate cu nepotul său și după ce a solicitat fără succes sprijinul autorităților elene, ea a sesizat instanțele de judecată bulgare pentru ca acestea să stabilească modalitățile de exercitare a dreptului de vizită între ea și nepotul său. Ea a solicitat să îl vadă periodic, un week-end pe lună, și să îl primească în casa ei de două ori pe an timp de două sau de trei săptămâni în cursul vacanțelor copilului. Instanțele bulgare de prim grad de jurisdicție și de apel au respins cererea pentru motivul lipsei competenței lor, întrucât un regulament al Uniunii (Regulamentul Bruxelles IIa) prevede că competența aparține instanțelor statului membru în care copilul are reședința obișnuită (în speță, este vorba despre instanțele elene).
Sesizată în ultimă instanță, Varhoven kasatsionen sad (Curtea Supremă de Casație, Bulgaria) consideră că, pentru a determina instanța competentă, este esențial să se stabilească dacă Regulamentul Bruxelles IIa se aplică sau nu se aplică dreptului de vizită al bunicilor.
În hotărârea pronunțată joi, 31 mai 2018, Curtea de Justiție constată mai întâi că noțiunea „drept de vizită” în sensul Regulamentului Bruxelles IIa trebuie interpretată în mod autonom. După ce a amintit că acest regulament privește toate hotărârile în materia răspunderi părintești și că dreptul de vizită este considerat a fi o prioritate, Curtea arată că legiuitorul Uniunii a ales să nu restrângă numărul de persoane susceptibile să exercite răspunderea părintească sau să beneficieze de un drept de vizită. Astfel, potrivit Curții, noțiunea de „drept de vizită” vizează nu numai dreptul de vizită al părinților în privința copilului lor, ci și pe acela al altor persoane cu care este important ca acel copil să întrețină relații personale, printre care bunicii săi.
Curtea precizează de asemenea că, pentru a evita adoptarea de către diferitele instanțe a unor măsuri contradictorii și în interesul superior al copilului, aceeași instanță trebuie să se pronunțe asupra dreptului de vizită, în principiu cea de la reședința obișnuită a copilului.
Cuvinte cheie: drept de vizita > interesul superior al copilului > Regulamentul Bruxelles II
