CJUE. Relațiile dintre libertatea de circulație a beneficiarilor unei protecții internaționale și măsurile care vizează facilitarea integrării lor

2 martie 2016 UE

O obligație privind reședința poate fi impusă beneficiarilor protecției subsidiare dacă se confruntă cu dificultăți mai mari de integrare decât alte persoane care nu au cetățenia UE și care au reședința în mod legal în statul membru care a acordat această protecție, anunță CJUE într-un comunicat.

Potrivit Directivei 2011/95/UE, statele membre trebuie să permită persoanelor cărora le-au acordat statutul de beneficiar al protecției subsidiare să circule liber pe teritoriul lor, în aceleași condiții ca cele rezervate celorlalte persoane care nu au cetățenia UE și care au reședința în mod legal acolo.

Dreptul german prevede că, atunci când beneficiarii protecției subsidiare primesc prestații sociale, permisul lor de ședere trebuie însoțit de o obligație privind reședința într-un anumit loc (denumită în continuare „obligația privind reședința”). Pe de o parte, această obligație poate viza asigurarea unei repartizări adecvate a sarcinii acestor prestații între diferitele instituții compe tente în materie.

Pe de altă parte, ea poate avea ca obiectiv facilitarea integrării persoanelor care nu au cetățenia UE în societatea germană.

Domnul Ibrahim Alo și doamna Amira Osso sunt resortisanți sirieni care au intrat în Germania în cursul anilor 1998 și, respectiv, 2001. Ambilor li s-a acordat beneficiul protecției subsidiare. Totodată, li s-a impus o obligație privind reședința pe care o contestă în fața instanțelor germane. Litigiul este în prezent dedus judecății Bundesverwaltungsgericht (Curtea administrativă federală, Germania) care solicită Curții de Justiție să stabilească dacă obligația privind reședința este compatibilă cu directiva.

Citeste mai mult  UE consolidează dreptul la prezumția de nevinovăție

Prin intermediul hotărârii pronunțate marți, 1 martie 2016 în cauzele conexate C-443/14 și C-444/14, Curtea constată mai întâi că directiva impune statelor membre să permită persoanelor cărora le-au acordat statutul de beneficiar al protecției subsidiare nu numai să poată să se deplaseze liber pe teritoriul lor, ci și să poată să-și aleagă locul de reședință. În consecință, o obligație privind reședința impusă acestor persoane constituie o restricție privind libertatea de circulație garantată de directivă. Atunci când această obligație este impusă doar beneficiarilor protecției subsidiare care primesc ajutoare sociale, ea constituie în egală măsură o restricție în calea accesului acestor beneficiari la protecția socială prevăzută de dreptul Uniunii.

În acest context, Curtea subliniază că beneficiarii protecției subsidiare nu pot fi supuși, în principiu, în ceea ce privește alegerea locului de reședință, unui regim mai restrictiv decât cel aplicabil persoanelor care nu au cetățenia UE și care au reședința în mod legal în statul membru respectiv, și nici, în ceea ce privește accesul la ajutorul social, unui regim mai restrictiv decât cel aplicabil resortisanților acelui stat.

Citeste mai mult  România, singura țară din UE care nu a reușit să elimine dubla impunere pentru niciunul dintre cazurile închise în anul 2018

Cu toate acestea, Curtea apreciază că este posibilă impunerea unei obligații privind reședința doar beneficiarilor protecției subsidiare în cazul în care aceștia nu se află într-o situație obiectiv comparabilă, în raport cu obiectivul urmărit de reglementarea națională respectivă, cu cea a persoanelor care nu au cetățenia UE și care au reședința în mod legal în statul membru în cauză sau a resortisanților acelui stat.

În continuare, Curtea recunoaște că deplasarea beneficiarilor prestațiilor sociale sau concentrarea lor inegală pe teritoriul unui stat membru poate implica o repartizare inadecvată a sarcinii financiare legate de aceste prestații între diferitele instituții competente în materie. Totuși, o asemenea repartizare inegală a sarcinilor nu este în mod deosebit legată de calitatea eventuală de beneficiar al protecției subsidiare a persoanelor care primesc prestații sociale. În aceste condiții, directiva se opune impunerii unei obligații privind reședința doar beneficiarilor statutului conferit prin protecția subsidiară în vederea realizării unei repartizări adecvate a sarcinilor legate de prestațiile în discuție.

Citeste mai mult  Comisia Europeană propune înființarea Fondului Monetar European

În schimb, Curtea arată că instanța germană va avea sarcina de a verifica dacă beneficiarii protecției subsidiare care primesc ajutor social se confruntă cu dificultăți mai mari de integrare decât persoanele care nu au cetățenia UE și care au reședința în mod legal în Germania și primesc ajutor social. În ipoteza în care aceste două categorii de persoane nu sunt într-o situație comparabilă din perspectiva obiectivului care vizează facilitarea integrării persoanelor care nu au cetățenia UE în Germania, directiva nu se opune impunerii, în sarcina beneficiarilor statutului conferit prin protecția subsidiară, a unei obligații privind reședința în vederea promovării integrării lor, și aceasta, chiar dacă această obligație nu se aplică altor persoane care nu au cetățenia UE și care au reședința în mod legal în Germania.

Cuvinte cheie: >