Clauza abuziva in contractul de intermediere privind plata penalitatilor de intarziere

30 septembrie 2014 Drept Civil Jurisprudenta

Stipularea unei penalităţi de 1% pe zi de întârziere în condiţiile în care valoarea penalităţilor de întârziere poate depăşi valoarea debitului contravine dispoziţiilor imperative ale Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianţi şi consumatori. Potrivit art. 4 din această lege, o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăşi sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor.

Este evident că această clauză penală nu a fost negociată cu pârâtul, ci a fost semnată de acesta la momentul încheierii contractului de intermediere. De asemenea, dezechilibrul este evident în măsura în care penalităţile pot depăşi cuantumul debitului. În ce priveşte condiţia lipsei negocierii directe a clauzei, opţiunea consumatorului de a încheia sau nu contractul cu prestatorul de servicii de intermediere imobiliară nu înlătură în nici un fel realitatea că trebuie să accepte în bloc condiţiile prestabilite de acesta, încheind astfel un contract eminamente de adeziune, fără posibilitatea reală de a negocia vreo clauză.

Nerespectarea dispoziţiilor imperative, de ordine publică, ale art. 4 din Legea nr. 193/2000, atrage nulitatea absolută a clauzei penale abuzive (iar instanţa poate aprecia din oficiu asupra caracterului abuziv al clauzei). Sancţiunea nulităţii are caracter virtual, dar rezultă din modul în care este redactată dispoziţia legală, ca şi din raţiunea şi scopul acesteia.

Citeste mai mult  Conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului. Achitare. Lipsa de previzibilitate a normei de incriminare

Penalităţile calculate de creditoare depăşesc cuantumul dobânzii legale şi se află într-o disproporţie vădită cu orice prejudiciu ce ar putea fi în mod rezonabil presupus, incluzând costurile pentru recuperarea creanţei. Această disproporţie creează un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile celor două părţi.

În acest sens, Curtea Europeană de Justiţie a decis că protecţia recunoscută consumatorilor prin Directiva nr. 93/13 privind clauzele abuzive în contractele cu consumatorii presupune ca instanţa naţională să poată verifica din oficiu dacă o clauză a contractului dedus judecăţii are caracter abuziv (cauza Murciano Quintero, C – 240/98). Curtea a statuat că „În ce priveşte problema dacă o instanţă învestită cu un litigiu decurgând dintr-un contract încheiat între un comerciant şi un consumator poate verifica din oficiu în ce măsură clauzele cuprinse în acest contract au caracter abuziv, trebuie constatat că sistemul de protecţie introdus prin directivă porneşte de la premisa potrivit căreia consumatorul se află, din punctul de vedere al echilibrului contractual şi al forţei de a negocia, într-o poziţie dezavantajoasă faţă de comerciant şi deţine un nivel mai scăzut de cunoştinţe faţă de acesta, ceea ce duce la acceptarea unor clauze prestabilite de comerciant, fără posibilitatea de a influenţa conţinutul acestora. Scopul art. 6 din Directivă, potrivit căruia statele membre vor prevedea că clauzele abuzive nu produc efecte faţă de consumatori, nu ar putea fi atins, dacă consumatorii ar trebui să invoce ei înşişi caracterul abuziv al unor asemenea clauze. În litigiile al căror obiect are o valoare redusă, onorariile avocaţiale ar putea fi mai mari decât suma litigioasă, ceea ce ar putea determina consumatorii să se abţină de la formularea unor apărări împotriva aplicării unor asemenea clauze abuzive. Este adevărat că procedurile mai multor state membre permit indivizilor să se apere ei înşişi în astfel de litigii, însă există pericolul deloc neglijabil ca, din neştiinţă, consumatorul să nu invoce caracterul abuziv al clauzei. Prin urmare, o protecţie eficientă a consumatorului poate fi atinsă numai dacă se recunoaşte posibilitatea instanţei naţionale de a verifica din oficiu o asemenea clauză” (considerentele 25 şi 26).

Citeste mai mult  Prescripția dreptului de a cere executarea silită. Problema scadenței anticipate a creditului

De asemenea, într-o cauză relativ recentă, Curtea Europeană de Justiţie a decis că, în cazul identificării unei clauze abuzive, instanța națională are obligația de a exclude în totalitate aplicarea unei astfel de clauze, nu doar de a limita întinderea efectelor sale: „Curtea amintește, în al doilea rând, că, potrivit directivei, o clauză abuzivă inclusă într-un contract încheiat între un vânzător sau un furnizor și un consumator nu creează obligații pentru acesta din urmă și că un contract care cuprinde o astfel de clauză continuă să angajeze părțile în aceiași termeni în cazul în care poate continua să existe fără această clauză abuzivă.[…]Curtea consideră că, în cazul în care instanța națională ar avea o astfel de posibilitate, aceasta din urmă ar putea să elimine efectul descurajator pe care îl are asupra vânzătorilor sau furnizorilor faptul că clauzele abuzive nu sunt pur și simplu aplicate în ceea ce privește consumatorii.

Prin urmare, această posibilitate ar garanta o protecție a consumatorilor mai puțin eficace decât cea care rezultă din neaplicarea acestor clauze. Astfel, în cazul în care instanța națională ar avea posibilitatea să modifice conținutul clauzelor abuzive, vânzătorii sau furnizorii ar fi în continuare tentați să utilizeze aceste clauze, știind că, chiar dacă acestea ar fi invalidate, contractul ar putea fi totuși completat de instanță, garantând astfel interesele respectivilor vânzători sau furnizori. […]

Citeste mai mult  Posibilitatea demarării unei noi executări în temeiul aceluiaşi titlu, dar pentru o altă sumă

În consecință, atunci când constată existența unei clauze abuzive, instanțele naționale au numai obligația de a exclude aplicarea unei astfel de clauze pentru ca aceasta să nu producă efecte obligatorii în ceea ce privește consumatorul, fără a avea posibilitatea să modifice conținutul acesteia. Astfel, contractul în care este inclusă clauza trebuie să continue să existe, în principiu, fără nicio altă modificare decât cea rezultată din eliminarea clauzelor abuzive, în măsura în care, în conformitate cu normele dreptului intern, o astfel de menținere a contractului este posibilă din punct de vedere juridic” (cauza C-618/10 Banco Espanol de Credito SA/Joaquin Calderon Camino).” (Judecătoria Ploiești, Sentința civilă nr. ? din 14 ianuarie 2013, portal.just.ro)

Cuvinte cheie: > > >