Clauza abuzivă referitoare la perceperea penalităţilor de întârziere în contractul de prestări servicii de telefonie mobilă

18 noiembrie 2016 Drept Civil Jurisprudenta

Caracterul abuziv al clauzei penale – care conferă operatorului de telefonie dreptul de a percepe penalităţi de întârziere de 0,5 % , pentru fiecare zi de întârziere în plata acestor servicii – trebuie apreciat în concret prin raportare la următoarele elemente : clauza instituie penalităţi de întârziere într-un cuantum care atinge 182,5 % pe an ; clauza penală nu a fost negociată cu consumatorul ; paguba efectiv suferită prin neplata debitului principal trebuie raportată la dobânda legală anuală , care a fost în cursul anului 2014 de 6,75 % . dezechilibrul contractual vizează obligaţia reală a clientului serviciului de telefonie mobilă – prevăzută contractual – de a plăti penalităţi pentru întârzierea la plată de 182,5 % pe an şi dreptul corelativ al operatorului de servicii de a-şi recupera prejudiciul încercat prin încasarea cu întârziere sau prin neîncasarea preţului serviciilor prestate ; acest prejudiciu , constând în imposibilitatea folosirii unităţilor monetare în activitatea comercială , pentru obţinerea de profit , trebuie examinat în raport cu criterii obiective , cum ar fi dobânda legală (deja menţionată) ori dobânda bancară pentru depozite la termen (de aproximativ 1,50 % în 2014) sau randamentul unui fond de investiţii cu risc ridicat (evaluat de presa economică de specialitate la maxim 45 %) ; trebuie remarcat faptul că nici unul dintre criteriile reţinute nu poate aduce concluzia că societatea apelantă ar fi putut obţine, în oricare dintre modalităţile amintite , o rată de creştere a sumei reprezentând debit principal de 182 % ; în alte cuvinte , prejudiciul efectiv suferit nu justifică perceperea unor penalităţi de întârziere într-un cuantum întreit faţă de valoarea reală a preţului serviciilor oferite clientului , cu atât mai mult cu cât recurenta nu a propus nici un alt criteriu esenţial şi nu a solicitat administrarea oricărei alte probe susceptibile a fi folosite în combaterea caracterului abuziv.

”Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanţa sub nr. x/212/2015, reclamanta SC V.R. SA a solicitat obligarea pârâtei N.G.L. la plata sumei de 899,44 lei – preţ al serviciilor de telefonie mobilă , la care se adaugă 1203,23 de lei – penalităţi de întârziere de 0,5 % , aferente debitului principal , 1350,16 lei – taxă pentru rezilierea contractelor înainte de termen şi cheltuielile de judecată ocazionate de proces .

În motivarea cererii , reclamanta susţine că are o creanţă certă, lichidă si exigibilă izvorâtă din contractele de telefonie mobilă încheiate la data de 16.08.2014 , 21.08.2014 şi 16.08.2014 între SC V.R. SA şi pârâtă , în temeiul căruia au fost emise facturile fiscale in valoare de 2249,6 lei , ce nu au fost achitate ; în drept, s-au invocat dispoziţiile art. 1270 şi 1516 Cod Civil .

În dovedirea pretenţiilor , reclamanta a depus contractele de prestări servicii de telefonie , facturi fiscale şi dovada notificării debitorului asupra declanşării procesului .

Legal citată , pârâta nu a formulat întâmpinare , lipsind la judecata pricinii .

Prin sentinţa civila nr. 13620/18.11.2015 , acţiunea a fost admisă în parte , dispunându-se obligarea pârâtei la plata următoarelor sume : 899,44 lei – preţ al serviciilor de telefonie mobilă şi 200 de lei – cheltuieli de judecată ; prin aceeaşi hotărâre au fost respinse ca nefondate celelalte pretenţii patrimoniale ale reclamantei , referitoare la plata penalităţilor de întârziere şi a taxei de reziliere .

Pentru a pronunţa aceasta hotărâre , instanţa de fond a statuat că între pârât si reclamantă au fost încheiate trei contracte de prestări servicii de telefonie mobilă , în executarea cărora au fost emise facturi fiscale rămase restante ; întrucât pârâta nu a demonstrat probatoriu existenţa unei cauze legitime exoneratoare de răspundere , iar condiţiile angajării răspunderii contractuale sunt îndeplinite cumulativ , pârâta trebuie îndatorată la plata debitului principal ; în ce priveşte penalităţile de întârziere pretinse, Judecătoria Constanţa a reţinut ca art. 6.1 din contractele încheiate de părţi prevede – pentru sumele neplătite la termen – că beneficiarul serviciilor de telefonie va plăti penalităţi de întârziere de 0,5 % pentru fiecare zi de întârziere , până la plata integrală a datoriei ; însă, cum în convenţia părţilor a fost inserată o clauza abuzivă , a apreciat că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 4 şi 6 din Legea nr. 193/2000 şi art. 77–80 din Legea nr. 296/2004 , care conferă autorităţii judiciare posibilitatea de a o cenzura în sensul limitării penalităţilor de întârziere la nivelul debitului principal ; concluzia se întemeiază pe Directiva Comunităţii Europene nr. 93/13, valorificată de Curtea Europeană de Justiţie în jurisprudenţa sa ; daunele interese pretinse pentru rezilierea contractului nu pot fi de asemenea acordate , atât timp cât reclamanta nu a dovedit că a notificat pârâta asupra rezilierii contractelor .

Citeste mai mult  Condițiile autorității de lucru judecat

Împotriva acestei hotărâri s-a formulat apel de către reclamantă , prin care a solicitat schimbarea în parte a sentinţei, în sensul admiterii acţiunii astfel cum a fost formulată , cu obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată efectuate în ambele faze ale procesului .
In motivarea căii de atac , apelanta susţine că dreptul său de a percepe penalităţile de întârziere de 0,5 % curge de la scadenţa fiecărei facturi fiscale şi până la data plăţii integrale a debitului principal este consacrat prin înseşi convenţiile părţilor ; de acelaşi regim juridic beneficiază şi daunele interese rezultate din încetarea contractelor înainte de termen , care au fost înlăturate nejustificat de către prima instanţă ; caracterul abuziv al unei clauze trebuie raportat la existenţa certă a unui dezechilibru major între drepturile şi obligaţiile părţilor , fără ca în cauză să fie dovedit un asemenea prejudiciu adus clientului serviciilor de telefonie mobilă ; contractele au fost acceptate integral de către pârâtă , care avea posibilitatea de a opta între diferitele servicii existente pe piaţa de telefonie mobilă ; ca temei juridic au fost invocate prevederile art. 1032 Cod Procedură Civilă .

Legal citat, intimatul pârât nu a formulat întâmpinare şi nici cereri probatorii , lipsind la judecata căii de atac .
Apelul este nefondat.

Titularul căii de atac solicită re-aprecierea instanţei de control judiciar a caracterului abuziv al clauzei penale .
Astfel cum judicios a statuat şi prima instanţă , părţile sunt legate convenţional prin încheierea unor contracte de prestări servicii de telefonie mobilă ; părţile au convenit asupra cuantumului despăgubirilor datorate de debitor pentru neexecutarea sau executarea cu întârziere a obligaţiilor pe care si le-a asumat, prin inserarea în art. 6.1 din contracte a unei clauze penale ce prevede : pentru sumele neplătite la termen, clientul va plăti penalităţi de 0,5 % pentru fiecare zi de întârziere cu titlu de daune moratorii până la plata întregii sume” .

Instanţa de fond a respins acest capăt de cerere, apreciind că sunt incidente dispoziţiile art. 4 şi 6 din Legea 193/2000 , care ar conferi fie posibilitatea lipsirii de efecte juridice a clauzei penale cu caracter abuziv , fie pe aceea a limitării acestor penalităţi la nivelul debitului.

Caracterul abuziv – pus în discuţie pe cale incidentală de către prima instanţă – trebuia apreciat în concret de către aceasta prin raportare la următoarele elemente :
– clauza instituie penalităţi de întârziere într-un cuantum care atinge 182,5 % pe an ;
– clauza penală nu a fost negociată cu consumatorul ;
– paguba efectiv suferită prin neplata debitului principal trebuie raportată la dobânda legală anuală , care a fost în cursul anului 2014 de 6,75 % .

Citeste mai mult  CCR a admis obiecția de neconstituționalitate asupra modificării Legii privind restituirea imobilelor preluate abuziv

În examinarea caracterului abuziv al clauzei care stipulează penalităţi de întârziere, trebuie avute în vedere următoarele dispoziţii :
– în baza art. 11 alin. 2 din Constituţie , tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern.
– la 11.03.2008 Parlamentul României a ratificat Tratatele de la Lisabona privind Uniunea Europeană şi funcţionarea Uniunii Europene , primul dintre acestea reglementând decizia, ca izvor al dreptului comunitar ( art. 288 ) , definind-o drept act juridic al Uniunii , obligatoriu în toate elementele sale pentru fiecare stat membru destinatar , cu privire la rezultatul care trebuie atins , lăsând autorităţilor naţionale competenţa în ceea ce priveşte forma şi mijloacele ;
– art. 3 şi 6 din Directiva 93/13/CEE stipulează că o clauză contractuală care nu s-a negociat individual se consideră ca fiind abuzivă în cazul în care , în contradicţie cu cerinţa de bună credinţă , provoacă un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor care decurg din contract , în detrimentul consumatorului , respectiv că statele membre stabilesc că toate clauzele abuzive utilizate într-un contract încheiat cu un consumator de către un vânzător sau un furnizor , în conformitate cu legislaţia naţională , nu creează obligaţii pentru consumator , iar contractul continuă să angajeze părţile prin aceste clauze , în cazul în care poate continua să existe fără clauzele abuzive;
– în aplicarea directivei amintite , Curtea Europeană de Justiţie a statuat , prin două decizii de speţă ( C-40/2008 şi C-243/2008 ) că instanţa naţională are obligaţia de a examina din oficiu caracterul abuziv al unei clauze contractuale de îndată ce dispune de elementele de drept şi de fapt necesare în acest sens iar atunci când consideră că o astfel de clauză este abuzivă , instanţa nu o aplică , exceptând cazul în care consumatorul se opune precum şi că instanţa naţională sesizată cu o cerere de executare silită a unei hotărâri arbitrale care a dobândit autoritatea de lucru judecat, pronunţată în lipsa consumatorului, este obligată, de îndată ce dispune de elementele de drept şi de fapt necesare în acest scop, să aprecieze din oficiu caracterul abuziv al clauzei arbitrale cuprinse într un contract încheiat între un vânzător sau un furnizor şi un consumator, în măsura în care, potrivit normelor de procedură interne, aceasta poate realiza o asemenea apreciere în cadrul unor acţiuni similare de natură internă.
– legiuitorul naţional a transpus directiva menţionată în cuprinsul legilor 193/2000 şi 296/2004 republicată ; art. 6 din legea 193/2000 are următorul cuprins : clauzele abuzive cuprinse în contract şi constatate fie personal, fie prin intermediul organelor abilitate prin lege nu vor produce efecte asupra consumatorului , iar contractul se va derula în continuare , cu acordul consumatorului , numai dacă după eliminarea acestora mai poate continua ; art. 80 din legea 296/2004 republicată prevede că o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul , dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitatea consumatorului să influenţeze natura ei , cum ar fi contractele pre-formulate sau condiţiile generale de vânzare practicate de comercianţi pe piaţa produsului sau serviciului respectiv.

Or , este dincolo de orice îndoială că nici unul dintre contractele încheiate de către intimat cu operatorul multinaţional de telefonie mobilă nu este rezultatul negocierii individuale , ci se prezintă sub forma unui contract de adeziune , pre-tipărit , care îmbracă titulatura unor condiţii generale ce însoţesc informaţiile concrete ale tipului de abonament şi calităţii părţilor ; din acest punct de vedere , contractele nu sunt negociate în mod clar cu consumatorul .

Citeste mai mult  Prescripţia dreptului material la acţiune. Valorificarea dreptului subiectiv prin acţiuni succesive. Efecte

Sunt determinate clar acele drepturi şi obligaţii cu privire la care se constată existenţa unui dezechilibru substanţial , care vizează obligaţia reală a clientului serviciului de telefonie mobilă – prevăzută contractual – de a plăti penalităţi pentru întârzierea la plată de 182,5 % pe an şi dreptul corelativ al operatorului de servicii de a-şi recupera prejudiciul încercat prin încasarea cu întârziere sau prin neîncasarea preţului serviciilor prestate ; acest prejudiciu , constând în imposibilitatea folosirii unităţilor monetare în activitatea comercială , pentru obţinerea de profit , trebuie examinat în raport cu criterii obiective , cum ar fi dobânda legală (deja menţionată) ori dobânda bancară pentru depozite la termen ( de aproximativ 1,50 % în 2014 ) sau randamentul unui fond de investiţii cu risc ridicat (evaluat de presa economică de specialitate la maxim 45 %) ; trebuie remarcat faptul că nici unul dintre criteriile reţinute nu poate aduce concluzia că societatea apelantă ar fi putut obţine, în oricare dintre modalităţile amintite , o rată de creştere a sumei reprezentând debit principal de 182 % ; în alte cuvinte , prejudiciul efectiv suferit nu justifică perceperea unor penalităţi de întârziere într-un cuantum întreit faţă de valoarea reală a preţului serviciilor oferite clientului , cu atât mai mult cu cât recurenta nu a propus nici un alt criteriu esenţial şi nu a solicitat administrarea oricărei alte probe susceptibile a fi folosite în combaterea caracterului abuziv .

În raport de legislaţia relevantă şi de jurisprudenţa instanţei europene – devenită obligatorie pentru statele membre în virtutea tratatelor de aderare , caracterul abuziv al clauzei penale reprezintă aşadar o creaţie a dreptului comunitar constând într-o sancţiune de drept civil , care are ca efect lipsirea – pentru viitor – de efecte juridice a dispoziţiei contractuale , implicând atât o cauză de ineficacitate concomitentă cu momentul încheierii actului cât şi o hotărâre judecătorească ; caracterul abuziv se aplică oricărui contract încheiat de către un comerciant cu un consumator persoană fizică ( inclusiv contractelor de telefonie mobilă ) , fiind posibilă constatarea sa din oficiu , inclusiv în etapa executării silite , astfel încât sarcina probei revine autorităţii judiciare ; efectul reţinerii caracterului abuziv se referă la ineficacitatea clauzei respective pentru viitor .

În funcţie de elementele examinate se va reţine caracterul abuziv al clauzei penale impuse intimatului pârât de către societatea apelantă prin contractele de adeziune de care se prevalează SC V R SA .

Taxa de reziliere solicitată de către reclamanta apelantă în condiţiile art. 10.2 din convenţia părţilor a fost în mod judicios respinsă de către Judecătoria Constanţa , atât timp cât nu s-a demonstrat probatoriu data constatării de către furnizorul de telefonie mobilă a intervenirii pactului comisoriu de ultim grad ; din acest punct de vedere , la dosar a fost depusă de către apelantă doar notificarea propriu-zisă asupra rezilierii contractelor , nu şi dovada comunicării acesteia către intimata pârâtă .

Pentru considerentele prezentate, instanţa de apel reţine ca sentinţa atacată a fost pronunţată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor amintite ; întrucât nu există alte motive de ordine publică care să conducă la schimbarea sau anularea hotărârii , se va dispune respingerea apelului , ca nefondat.” (Tribunalul Constanța, Decizia civilă nr. 1086 din 21 iunie 2016, portal.just.ro)

Cuvinte cheie: > >