Art. 254. Propunerea probelor. Rolul instantei

(1) Probele se propun, sub sanctiunea decaderii, de catre reclamant prin cererea de chemare in judecata, iar de catre parat prin intampinare, daca legea nu dispune altfel. Ele pot fi propuse si oral, in cazurile anume prevazute de lege.

(2) Dovezile care nu au fost propuse in conditiile alin. (1) nu vor mai putea fi cerute si incuviintate in cursul procesului, in afara de cazurile in care:
1.necesitatea probei rezulta din modificarea cererii;
2.nevoia administrarii probei reiese din cercetarea judecatoreasca si partea nu o putea prevedea;
3.partea invedereaza instantei ca, din motive temeinic justificate, nu a putut propune in termen probele cerute;
4.administrarea probei nu duce la amanarea judecatii;
5.exista acordul expres al tuturor partilor.

(3) In cazurile prevazute la alin. (2), partea adversa are dreptul la proba contrara numai asupra aceluiasi aspect pentru care s-a incuviintat proba invocata.

(4) In cazul amanarii, pentru motivele prevazute la alin. (2), partea este obligata, sub sanctiunea decaderii din dreptul de a administra proba incuviintata:
a) sa depuna lista martorilor in termen de 5 zile de la incuviintarea probei, cand se cere proba cu martori;
b) sa depuna copii certificate de pe inscrisurile invocate cu cel putin 5 zile inainte de termenul fixat pentru judecata, daca s-a incuviintat proba cu inscrisuri;
c) sa depuna interogatoriul in termen de 5 zile de la incuviintarea acestei probe, in cazurile in care interogatoriul trebuie comunicat, potrivit legii;
d) sa depuna dovada platii cheltuielilor necesare efectuarii expertizei, in termen de 5 zile de la numirea expertului sau in termenul stabilit de instanta potrivit dispozitiilor art. 331 alin. (2), daca s-a incuviintat proba expertizei.

(5) Daca probele propuse nu sunt indestulatoare pentru lamurirea in intregime a procesului, instanta va dispune ca partile sa completeze probele. De asemenea, judecatorul poate, din oficiu, sa puna in discutia partilor necesitatea administrarii altor probe, pe care le poate ordona chiar daca partile se impotrivesc.

(6) Cu toate acestea, partile nu pot invoca in caile de atac omisiunea instantei de a ordona din oficiu probe pe care ele nu le-au propus si administrat in conditiile legii.

Apel. Invocarea omisiunii instanţei de a ordona probe pe care partea nu le-a propus. ”Acţiunea de divorţ a fost formulată de reclamantul P.S.D. la 23.06.2014, însă prin acţiune acesta a solicitat stabilirea domiciliului minorei la locuinţa sa şi obligarea părinţilor să contribuie în natură la cheltuielile de creştere şi educare a minorei.
Pârâta a formulat cerere reconvenţională, prin care a solicitat stabilirea domiciliului minorei la mamă şi stabilirea unei pensii de întreţinere în sarcina reclamantului la data de 15.07.2014, însă la termenul de judecată din 06.10.2014 s-a dispus suspendarea cauzei, urmare a cererilor ambilor soţi care au hotărât să încerce să-şi rezolve amiabil divergenţele în vederea salvării căsătoriei.
Cauza a fost repusă pe rol la 20.11.2014, la solicitarea reclamantului şi, urmare a solicitării soţilor conform interogatoriilor din 30.03.2015, s-a dispus desfacerea căsătoriei prin acordul lor.
Nu poate fi reţinută susţinerea apelantei că a solicitat probe pentru a dovedi că pe timpul suspendării cauzei şi reluării convieţuirii reclamantul nu a contribuit la întreținerea minorei întrucât la dosar nu există dovada că pârâta ar fi solicitat aceste probe.
La 30.03.2015 s-au ţinut interogatorii fiecărui soţ şi din conţinutul acestora nu rezultă că pârâta ar fi adresat reclamantului întrebări privind întreţinerea minorei pe perioada suspendării dosarului de divorţ.
La acelaşi termen de judecată, cu ocazia dezbaterilor, apărătorul pârâtei a solicitat obligarea reclamantului la plata pensiei de întreţinere de la data introducerii cererii de divorţ întrucât acesta nu a contribuit la cheltuielile de educare şi creştere a minorei, fără însă a se face referire în practicaua sentinţei la cererile de probatorii pentru acest aspect, ci dimpotrivă, în practicaua sentinţei se menţionează că după ţinerea interogatoriilor nu au mai fost cereri.
Ca urmare, pârâta nu poate invoca în calea de atac omisiunea instanţei de a ordona probe pe care ea nu le-a propus, conform art. 254 alin. 6 Cod procedură civilă.
În lipsa unor dovezi din care să rezulte că pe perioada derulării procesului de divorţ reclamantul nu a contribuit la întreţinerea minorei, este justificată aprecierea instanţei de fond în sensul că se prezumă contribuţia acestuia la întreţinerea minorei până la data instituirii ordinului de protecţie, dată până la care soţii şi minora au locuit împreună, cu atât mai mult cu cât din cererea de suspendare formulată de părţi rezulta reluarea convieţuiri dintre ei.” [Tribunalul Gorj, Decizia civilă nr.932/2015, portal.just.ro]