Art. 466. Apelul principal. Obiectul

(1) Hotararile pronuntate in prima instanta pot fi atacate cu apel, daca legea nu prevede in mod expres altfel.

(2) Sunt supuse apelului si hotararile date in ultima instanta daca, potrivit legii, instanta nu putea sa judece decat in prima instanta.

(3) Hotararile date in ultima instanta raman neapelabile, chiar daca in hotarare s-a aratat ca au fost pronuntate in prima instanta.

(4) Impotriva incheierilor premergatoare nu se poate face apel decat odata cu fondul, afara de cazul cand legea dispune altfel.

In jurisprudenta anterioara s-a stabilit ca nerespectarea regulii instituite de art. 466 alin. (4) NCPC se sanctioneaza cu respingerea ca inadmisibila a caii de atac declarate (sanctiune procedurala care intervine atunci cand partea recurge la o cale procedurala la care nu are acces). Ne exprimam rezerva fata de calificarea sanctiunii ca inadmisibilitate si consideram ca sanctiunea aplicabila este prematuritatea, fapt care rezulta din sintagma “odata cu”, ce face trimitere la un moment pana la care nu se poate declara apel impotriva incheierilor premergatoare, iar nu la o imposibilitate totala. Or, inadmisibilitatea ar fi presupus imposibilitatea totala a recurgerii la calea procedurala respectiva (apelul impotriva incheierii premergatoare), iar nu o imposibilitate de moment. [P. Piperea in Noul Cod de procedura civila. Note, corelatii, explicatii, Editura C.H. Beck, Bucuresti 2012, p. 479]

Apelul împotriva încheierii de disjungere. Excepţia inadmisibilității căii de atac a fost motivată pe considerentul că încheierea supusă apelului este o încheiere premergătoare care, potrivit art. 466 alin. 4 C.pr.civ. poate fi atacată odată cu fondul.
Aşadar chestiunea care trebuie stabilită în prealabil este cea a felului încheierii împotriva căreia s-a îndreptat calea de atac, respectiv în raport de ceea ce s-a dispus prin aceasta să se aprecieze dacă în discuţie este o încheiere premergătoare sau o încheiere interlocutorie.
Definirea încheierilor premergătoare cu caracter preparatoriu şi a celor interlocutorii rezultă din dispozițiile art. 235 C.pr.civ. potrivit cărora ,, instanţa nu este legată de încheierile premergătoare cu caracter preparatoriu, ci numai de cele interlocutorii. Sunt încheieri interlocutorii acela prin care fără a se hotărî în totul asupra procesului se soluţionează excepţii procesuale, incidente procedurale ori alte chestiuni litigioase.
Astfel, per a contrario definiţiei încheierii interlocutorii, încheierea preparatorie este acea prin care instanţa dispune măsuri în vederea soluţionării litigiului , fără ca prin acestea să se întrevadă rezultatul final al procesului. Prin intermediul acestor încheieri instanţa nu soluţionează aspecte legate de fondul cauzei, motiv pentru care nici nu este ţinută de măsurile dispuse, putând reveni asupra acestora motivat , pentru o mai bună administrare a justiţiei.
Încheierea de disjungere evident că este o încheiere preparatorie, deoarece măsura respectivă se dispune în vederea mai bunei administrări a justiţiei şi nu lasă să se întrevadă rezultatul final al cauzei, respectiv nu hotărăşte în nici o măsură asupra fondului cauzei.
Mai mult, instanţa care a dispus disjungerea poate chiar reveni asupra măsurii, respectiv poate să dispună conexarea dosarelor între care, în raport de cercetarea judecătorească, ar stabili că există o foarte mare legătură, raportat la obiectul, părţile şi cauza litigiilor deduse judecăţii.
De la regula instituită de dispozițiile art. 466 alin. 4 C.pr.civ. potrivit cărora încheierile premergătoare pot fi atacate odată cu fondul, chiar această dispoziţie face referire la existenţa unor excepţii statuând că regula se aplică în măsura în care legea nu dispune altfel.
Întrucât aşa cum s-a şi motivat încheierea de către instanța de fond disjungerea a reprezentat o măsură de administrare judiciară, în cauză operează ca excepţie de la regula prevăzută de art. 466 alin. 4 C.pr.civ., dispoziţia art. 465 C.pr.civ., care reglementează măsurile de administrare judiciară şi care prevede că ,măsurile de administrare judiciară nu pot face obiectul niciunei căi de atac.
Evident că pentru alte dispoziţii din încheiere se aplică regula prevăzută de art. 466 alin. 4 C.pr.civ. astfel că, calea de atac raportată la încheierea în întregul ei este inadmisibilă.” [Tribunalul Gorj, Decizia nr. 905/2015, portal.just.ro]