Art. 938. Masuri prealabile

(1) Dupa primirea cererii, presedintele instantei va dispune sa se comunice celui a carui punere sub interdictie judecatoreasca a fost ceruta copii de pe cerere si de pe inscrisurile anexate. Aceeasi comunicare se va face si procurorului, atunci cand cererea nu a fost introdusa de acesta.

(2) Procurorul, direct sau prin organele politiei, va efectua cercetarile necesare, va lua avizul unei comisii de medici specialisti, iar daca cel a carui punere sub interdictie judecatoreasca este ceruta se gaseste internat intr-o unitate sanitara, va lua si avizul acesteia.

(3) Daca este cazul, presedintele dispune si numirea unui curator in conditiile prevazute de Codul civil. Numirea curatorului este obligatorie in vederea reprezentarii in instanta a celui a carui punere sub interdictie judecatoreasca este ceruta, in cazul in care starea sanatatii lui impiedica prezentarea sa personala.