(1) Procurorul sau, dupa caz, instanta poate decide acordarea statutului de martor vulnerabil urmatoarelor categorii de persoane:
a) martorului care a suferit o trauma ca urmare a savarsirii infractiunii ori ca urmare a comportamentului ulterior al suspectului sau inculpatului;
b) martorului minor.
(2) Odata cu acordarea statutului de martor vulnerabil, procurorul si instanta pot dispune masurile de protectie prevazute la art. 126 alin. (1) lit. b) si d) sau, dupa caz, art. 127 lit. b)-e), care se aplica in mod corespunzator. Distorsionarea vocii si a imaginii nu este obligatorie.
(3) Dispozitiile art. 126 si 128 se aplica in mod corespunzator.
Notiunea de martor amenintat sau martor vulnerabil trebuie extinsa si la coinculpatul ce este dispus sa dea declaratii care atrag raspunderea penala a celuilalt faptuitor, deoarece; din punct de vedere faptic, nu exista deosebire intre actiunile ce ar putea fi exercitate impotriva lui si consecintele pe care le-ar putea suferi, in raport cu cele exercitate impotriva unui martor; din punct de vedere probatoriu, nu exista diferente esentiale intre valoarea probanta a declaratiei coinculpatului si cea a unui martor, ambele putand fi esentiale pentru solutionarea cauzei; din punct de vedere procesual, persoana care da declaratii referitoare la infractiunea savarsita de o alta persoana are, in raport cu aceasta, calitatea de martor. Si principiul egalitatii de tratament juridic la cazuri similare (comparativ atat cu martorii, cat si cu persoana vatamata/partea civila) sustine aceasta opinie. [T.V. Gheorghe in Noul Cod de procedura penala comentat, Editura Hamangiu 2014, p. 285]