Group 1

Art. 148. Utilizarea investigatorilor sub acoperire sau cu identitate reala si a colaboratorilor

(1) Autorizarea folosirii investigatorilor sub acoperire se poate dispune de procurorul care supravegheaza sau efectueaza urmarirea penala, pe o perioada de maximum 60 de zile, daca:
a) exista o suspiciune rezonabila cu privire la pregatirea sau savarsirea unei infractiuni contra securitatii nationale prevazute de Codul penal si de alte legi speciale, precum si in cazul infractiunilor de trafic de droguri, de efectuare de operatiuni ilegale cu precursori sau cu alte produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, infractiunilor privind nerespectarea regimului armelor, munitiilor, materialelor nucleare si al materiilor explozive, trafic si exploatarea persoanelor vulnerabile, acte de terorism sau asimilate acestora, de finantare a terorismului, spalare a banilor, falsificare de monede, timbre sau de alte valori, falsificare de instrumente de plata electronica, in cazul infractiunilor care se savarsesc prin sisteme informatice sau mijloace de comunicare electronica, santaj, lipsire de libertate in mod ilegal, evaziune fiscala, in cazul infractiunilor de coruptie, al infractiunilor asimilate infractiunilor de coruptie, al infractiunilor impotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene ori in cazul altor infractiuni pentru care legea prevede pedeapsa inchisorii de 7 ani sau mai mare ori exista o suspiciune rezonabila ca o persoana este implicata in activitati infractionale ce au legatura cu infractiunile enumerate mai sus;”
b) masura este necesara si proportionala cu restrangerea drepturilor si libertatilor fundamentale, date fiind particularitatile cauzei, importanta informatiilor sau a probelor ce urmeaza a fi obtinute ori gravitatea infractiunii;
c) probele sau localizarea si identificarea faptuitorului, suspectului ori
inculpatului nu ar putea fi obtinute in alt mod sau obtinerea lor ar presupune dificultati deosebite ce ar prejudicia ancheta ori exista un pericol pentru siguranta persoanelor sau a unor bunuri de valoare.

(2) Masura se dispune de procuror, din oficiu sau la cererea organului de cercetare penala, prin ordonanta care trebuie sa cuprinda, in afara mentiunilor prevazute la art. 286 alin. (2):
a) indicarea activitatilor pe care investigatorul sub acoperire este autorizat sa le desfasoare;
b) perioada pentru care s-a autorizat masura;
c) identitatea atribuita investigatorului sub acoperire.

(3) In cazul in care procurorul apreciaza ca este necesar ca investigatorul sub acoperire sa poata folosi dispozitive tehnice pentru a obtine fotografii sau inregistrari audio si video, sesizeaza judecatorul de drepturi si libertati in vederea emiterii mandatului de supraveghere tehnica. Dispozitiile art. 141 se aplica in mod corespunzator.

(4) Investigatorii sub acoperire sunt lucratori operativi din cadrul politiei judiciare. In cazul investigarii infractiunilor contra securitatii nationale si infractiunilor de terorism pot fi folositi ca investigatori sub acoperire si lucratori operativi din cadrul organelor de stat care desfasoara, potrivit legii, activitati de informatii in vederea asigurarii securitatii nationale.

(5) Investigatorul sub acoperire culege date si informatii in baza ordonantei emise potrivit alin. (1)-(3), pe care le pune, in totalitate, la dispozitia procurorului care efectueaza sau supravegheaza urmarirea penala, intocmind un proces-verbal.

(6) In cazul in care desfasurarea activitatii investigatorului impune participarea autorizata la anumite activitati, procurorul procedeaza potrivit dispozitiilor art. 150.

(7) Organele judiciare pot folosi sau pune la dispozitia investigatorului sub acoperire orice inscrisuri ori obiecte necesare pentru desfasurarea activitatii autorizate. Activitatea persoanei care pune la dispozitie sau foloseste inscrisurile ori obiectele nu constituie infractiune.

(8) Investigatorii sub acoperire pot fi audiati ca martori in cadrul procesului penal in aceleasi conditii ca si martorii amenintati.

(9) Durata masurii poate fi prelungita pentru motive temeinic justificate, in cazul in care sunt indeplinite conditiile prevazute la alin. (1), fiecare prelungire neputand depasi 60 de zile. Durata totala a masurii, in aceeasi cauza si cu privire la aceeasi persoana, nu poate depasi un an, cu exceptia infractiunilor contra vietii, securitatii nationale, infractiunilor de trafic de droguri, nerespectarea regimului armelor, munitiilor, materialelor nucleare si al materiilor explozive, trafic si exploatarea persoanelor vulnerabile, acte de terorism sau asimilate acestora, de finantare a terorismului, spalare a banilor, precum si infractiunilor impotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene.

(10) In situatii exceptionale, daca sunt indeplinite conditiile prevazute la alin.(1), iar folosirea investigatorului sub acoperire nu este suficienta pentru obtinerea datelor sau informatiilor ori nu este posibila, procurorul care supravegheaza sau efectueaza urmarirea penala poate autoriza folosirea unui colaborator, caruia ii poate fi atribuita o alta identitate decat cea reala. Dispozitiile alin. (2)-(3) si (5)-(9) se aplica in mod corespunzator.

Provocarea acuzatului de către organele judiciare. Condiții. ”Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie arată că, în conformitate cu jurisprudenţa instanţei de contencios european referitoare la art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi cu dispoziţiile art. 68 alin. (2) C. proc. pen. anterior, activitatea investigatorului sub acoperire, a colaboratorului acestuia şi a altor persoane care acţionează pentru organul judiciar, aşa cum este martorul denunţător, respectă garanţiile conferite de art. 6 din Convenţie şi norma internă menţionată, neexistând o provocare, dacă se limitează la examinarea, de o manieră pasivă, a activităţii infracţionale şi punerea la dispoziţia organelor judiciare a datelor necesare pentru dovedirea faptelor şi tragerea la răspunderea penală a făptuitorului, fără a exercita asupra persoanei o influenţă de natură a instiga la comiterea unei infracţiuni care, altfel, nu ar fi fost săvârşită, în scopul de a face posibilă constatarea infracţiunii (cauzele Ramanauskas c. Lituaniei, Ludi c. Elveţiei, Teixeira c. Portugaliei şi cauza Constantin şi Stoian împotriva României).
În jurisprudenţa sa recentă, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a dezvoltat conceptul de „provocare” distinct de folosirea legitimă a operaţiunilor sub acoperire, subliniind încă o dată obligaţia instanţelor naţionale de a proceda la o examinare atentă a materialului din dosar în cazul în care inculpatul invocă instigarea din partea poliţiei.
De asemenea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a mai stabilit că nu se poate reţine provocarea acuzatului de către organele judiciare, în măsura în care intenţia infracţională era deja luată, existând predispoziţia făptuitorului de a comite infracţiunea (şi nu creată prin acţiunea organului judiciar), iar autorităţile judiciare aveau motive întemeiate să suspecteze activităţile ilicite ale persoanei respective.
În ceea ce priveşte prima condiţie în raport cu care instanţele naţionale apreciază asupra existenţei provocării în lumina jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, referitoare la probarea situaţiei infracţionale prin solicitarea investigatorului ori colaboratorului sau la existenţa unei invitaţii exprese la comiterea faptei din partea unui denunţător ori a unui martor anonim, se constată, din probele administrate în cauză în ambele faze procesuale, că, dimpotrivă, inculpatului i-a aparţinut iniţiativa comiterii faptelor penale de care este acuzat. (…)
Nu este îndeplinită nici cea de-a doua condiţie a provocării, respectiv existenţa unor indicii că fapta nu ar fi fost săvârşită fără intervenţia martorului denunţător. Astfel, aşa cum s-a arătat, din materialul probator administrat rezultă că activitatea infracţională a inculpatului a fost anterioară momentului la care martorii denunţători au sesizat organele judiciare. (…) Prin urmare, din momentul în care acuzatul şi-a dat seama că îndeplineşte un act ce cade sub incidenţa legii penale, şi-a asumat riscul de a întâlni un funcţionar al poliţiei infiltrat şi care încearcă în realitate să-l demaşte (cauza Ludi c. Elveţiei) sau de a fi informate organele judiciare de către persoana căreia acesta intenţionează să-i dea mită sau care a cumpărat influenţă.”[ICCJ, Secţia penală, Decizia nr. 404/A din 27 noiembrie 2014, www.scj.ro]