Group 1

Art. 340. Plangerea impotriva solutiilor de neurmarire sau netrimitere in judecata

(1) Persoana a carei plangere impotriva solutiei de clasare, dispusa prin ordonanta sau rechizitoriu, a fost respinsa conform art. 339 poate face plangere, in termen de 20 de zile de la comunicare, la judecatorul de camera preliminara de la instanta careia i-ar reveni, potrivit legii, competenta sa judece cauza in prima instanta.

(2) Daca plangerea nu a fost rezolvata in termenul prevazut la art. 338, dreptul de a face plangere poate fi exercitat oricand dupa implinirea termenului de 20 de zile in care trebuia solutionata plangerea, dar nu mai tarziu de 20 de zile de la data comunicarii modului de rezolvare.
(3) Plangerea trebuie sa cuprinda: numele, prenumele, codul numeric personal, calitatea si domiciliul petitionarului ori, pentru persoana juridica, denumirea, sediul, indicarea reprezentantului legal ori conventional, data ordonantei sau a rechizitoriului atacat, numarul de dosar si denumirea parchetului, indicarea motivelor plangerii.

(4) Dispozitiile art. 289 alin. (3)-(5) se aplica in mod corespunzator.

(5) In cazul in care nu cuprinde data ordonantei sau a rechizitoriului atacate, numarul de dosar si denumirea parchetului, plangerea se restituie pe cale administrativa, situatie in care completarea plangerii poate fi efectuata nu mai tarziu de 20 de zile de la data restituirii.

”Conform art. 340 alin. 1 C.pr.pen. persoana a cărei plângere împotriva soluţiei de clasare sau renunţare la urmărirea penală, dispusă prin ordonanţă sau rechizitoriu, a fost respinsă conform art. 339 poate face plângere, în termen de 20 de zile de la comunicare, la judecătorul de cameră preliminară de la instanţa căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă.
Potrivit art. 336 alin. 1 C.pr.pen. orice persoană poate face plângere împotriva măsurilor şi actelor de urmărire penală, dacă prin acestea s-a adus o vătămare intereselor sale legitime.
Instanţa constată că petenţii solicitau efectuarea de cercetări faţă de persoanele responsabile de organizarea expoziţiei, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de profanare de morminte faptă prev. şi ped. de art. 319 alin. 1 din C.pen. din 1968, cu aplic art. 5 C.pen., considerând că prin organizarea expoziţiei s-a adus atingere sentimentelor de respect pe care societatea îl promovează faţă de persoanele decedate.
Analizând dispoziţiile legale poate depune plângere împotriva soluţiei procurorului orice persoană care a suferit o vătămare a intereselor legale, interese care trebuie să fie particulare, iar nu generale şi care sunt vătămate în mod direct prin soluţia dată în cauză.
Rezulta, neîndoielnic, ca o condiţie necesara care justifica calitatea procesuala de petent intr-o astfel de cauza este aceea ca exclusiv autorului plângerii sa-i fi fost adusa o vătămare intereselor sale legitime.
Instanţa constată din documentele de la dosarul cauzei că expoziţia a avut drept obiect expunerea unor corpuri umane în diferite poziţii care imitau ipostaze ce se regăsesc în viaţa cotidiană a fiecărui om, cât şi unele ce ţin de viaţa intimă a unei persoane.
Astfel infracţiunea prevăzută de art. 319 C.pen. prevede că “Profanarea prin orice mijloace a unui mormânt, a unui monument sau a unei urne funerare ori a unui cadavru, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani” şi constă în fapta unei persoane de a se comporta într-un mod nefiresc faţă de un monument, o urnă funerară sau un cadavru, afectând astfel obligaţia de respect faţă de morţi.
În ceea ce priveşte calitatea petenţilor de a contesta soluţia dispusă de procuror în mod incorect s-a reţinut de către Prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 că subiectul pasiv al infracţiunii este numai statul ca reprezentant al societăţii, astfel încât petenţii nu pot contesta soluţia dispusă de procurorul de caz.
Judecătorul de cameră preliminară continuând raţionamentul, având în vedere şi dispoziţiile articolul 131 din Constituţia României care defineşte rolul Ministerului Public specificând că în activitatea judiciară, Ministerul Public reprezintă interesele generale ale societăţii şi apără ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor, concluzionează că titularul plângerii împotriva soluţiei procurorului ar fi chiar Ministerul Public. Această interpretare ar îngrădi într-un mod inacceptabil dreptul unei persoane, care consideră că soluţia dată de procurorul de caz nu este legală şi temeinică, de a avea acces la o instanţă independentă şi imparţială care să soluţioneze cauza. Totodată această interpretare ar avea drept rezultat că, soluţiile dispuse în astfel de cazuri, ar produce efecte fără a fi supuse oricărei verificări ulteriore fapt inadmisibil în sistemul judiciar românesc, care conferă căi de atac în ceea ce priveşte soluţiile pronunţate pe fondul cauzei, fie că sunt penale, civile sau administrative, şi fie că aceste căi de atac poată denumirea de plângere, apel, recurs în casaţie.
Respingerea plângerii ca inadmisibilă ar constitui o denegare de justiţie din partea judecătorului de cameră preliminară şi care ar conduce la încălcarea flagrantă atât a articolului 21 din Constituţia României conform căruia orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime, precum şi a art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Astfel judecătorul de cameră preliminară constată că prezenţa cauză are un caracter special având în vedere că, prin amploarea evenimentului, respectiv prin expoziţia organizată şi prin promovarea acesteia prin intermediul mijloacelor specifice, nu se poate considera că este similară cu situaţia în care se profanează prin orice mijloace un mormânt, un monument sau a unei urne funerare ori a unui cadavru privită ca un eveniment singular şi izolat. Totodată având în vedere, din actele din dosar, că trupurile expuse aparţin unor persoane necunoscute judecătorul de cameră preliminară consideră că, interpretând că rudele acestora ar avea fi cele care ar avea calitate procesuală pentru a ataca soluţia dispusă de procuror, s-ar produce aceleaşi efecte precum cele descrise anterior.
Publicitatea excesivă de care a beneficiat evenimentul, promovarea faptului că pentru prima oară în România sunt expuse corpuri umane reale, conduc judecătorul de cameră preliminară şi la respingerea afirmaţiilor apărătorului intimatului care a susţinut că evenimentul a avut loc într-un cadru organizat, astfel încât nu se poate considera că acesta a lezat în vreun fel interesele petenţilor.
Pentru aceste motive, judecătorul de cameră preliminară consideră că petenţii au calitatea procesuală de depunere plângere împotriva soluţiei procurorului. Bineînţeles nicio interpretare prin care s-ar recunoaşte tuturor persoanelor aptitudinea de a denunţa această faptă, şi ulterior de a contesta soluţia dispusă de procuror nu poate fi admisă întrucât ar da naştere unei anchete penale interminabile, astfel încât judecătorul de cameră preliminară consideră că ulterior efectuării unei anchete efective şi pronunţarea unei soluţii în cauză, procesul penal este încheiat, indiferent de numărul denunţurilor penale ulterior depuse.” [Judecătoria Sectorului 1 București, Hotărârea din 19.03.2015, portal.just.ro]