(1) Nimeni nu poate fi obligat a ramane in indiviziune. Mostenitorul poate cere oricand iesirea din indiviziune, chiar si atunci cand exista conventii sau clauze testamentare care prevad altfel.
(2) Dispozitiile art. 669-686 se aplica si partajului succesoral in masura in care nu sunt incompatibile cu acesta.
In mod exceptional, art. 672 NCC prevede posibilitatea ca intre coindivizari sa intervina o conventie de mentinere a indiviziunii, dar numai pe un termen limitat, de cel mult cinci ani, la expirarea caruia conventia poate fi reinnoita. Aceasta conventie este denumita de noul Cod civil “conventie privitoare la suspendarea partajului”, adica o invoiala prin care coindivizarii renunta vremelnic sa ceara imparteala, nu reprezinta o exceptie de la principiul potrivit caruia atata timp cat exista starea de indiviziune orice erede poate cere imparteala intrucat, conform dispozitiilor alin. (1) al art. 1143 NCC, aceasta poate fi denuntata unilateral de catre oricare indivizar.
Apreciem ca orice clauza de renuntare la dreptul stipulat de art. 1143 este nula, insa nu excludem posibilitatea ca indivizarului care denunta conventia sa ii fie atrasa raspunderea pentru daunele produse astfel celorlalti coindivizari. Aceleasi observatii sunt valabile si pentru situatia in care stipularea suspendarii partajului ar fi continuta de testamentul lui de cuius. [C. Macovei, M.C. Dobrila in Noul Cod Civil. Comentariu pe articole, Editura C.H. Beck, Bucuresti 2012, p. 1187]