(1) Partile au libertatea initierii, desfasurarii si ruperii negocierilor si nu pot fi tinute raspunzatoare pentru esecul acestora.
(2) Partea care se angajeaza intr-o negociere este tinuta sa respecte exigentele bunei-credinte. Partile nu pot conveni limitarea sau excluderea acestei obligatii.
(3) Este contrara exigentelor bunei-credinte, intre altele, conduita partii care initiaza sau continua negocieri fara intentia de a incheia contractul.
(4) Partea care initiaza, continua sau rupe negocierile contrar bunei-credinte raspunde pentru prejudiciul cauzat celeilalte parti. Pentru stabilirea acestui prejudiciu se va tine seama de cheltuielile angajate in vederea negocierilor, de renuntarea de catre cealalta parte la alte oferte si de orice imprejurari asemanatoare.
Din ansamblul reglementarilor noului Cod civil se desprinde ideea ca, in conceptia legiuitorului, negocierile pot fi precontractuale sau postcontractuale. De regula, negocierile presupun anumite actiuni desfasurate in perspectiva determinarii continutului unui contract, insa, in baza art. 1182 alin. (2) NCC, contractul se poate incheia doar prin stabilirea elementelor esentiale, ceea ce inseamna ca pentru elementele secundare partile pot continua negocierile, dupa cum char acest text arata. Intr-o atare situatie, partile se vor afla tot in procesul determinarii continutului contractului, dar el a luat nastere deja, deci va fi o negociere postcontractuala. Cu alte cuvinte, negocierea postcontractuala, implica negocierea unor elemente secundare privind un contract care a fost incheiat si nu se refera la proiectarea unor viitoare contracte (fie ele si contracte modificatoare ale unui contract enterior) caz in care negocierile vor fi tot precontractuale. [A.A. Moise in Noul Cod Civil. Comentariu pe articole, Editura C.H. Beck, Bucuresti 2012, p. 1238]
Potrivit art. 1183 alin (2) NCC, teza intai, partea care se angajeaza intr-o negociere este tinuta sa respecte exigentele bunei-credinte. Textul este o aplicatie a principiului mai cuprinzator al bunei-credinte, Textul este o aplicatie a principiului mai cuprinzator al bunei-credintei, care vizeaza atat exercitarea drepturilor si executarea obligatiilor (a se vedea art. 14 NCC), car si raporturile contractuale in general (a se vedea 1170 NCC). De altfel, art. 1183 NCC dezvolta o parte din continutul art. 1170 NCC, care dispune ca partile trebuie sa actioneze cu buna-credinta la negocierea contractului si ca aceasta obligatie nu poate fi inlaturata sau limitata [cum se arata si in art. 1183 alin. (2) NCC teza finala]. Necesitatea respectarii bunei-credinte dobandeste, asadar, caracter de ordine publica, clauzele prin care se exclude sau se limiteaza aceasta obligatie fiind lovite de nulitate absoluta, cu eventuala respectare a art. 1255 alin. (1) NCC. [A.A. Moise in Noul Cod Civil. Comentariu pe articole, Editura C.H. Beck, Bucuresti 2012, p. 1238-1239]
O problema o poate ridica ipoteza in care, in pofida negocierilor purtate cu rea-credinta, contractul este totusi incheiat. Se acopera, prin incheierea contractului, eventuala incalcare a principiului bunei-credinte manifestate cu prilejul negocierii acestuia sau reaua-credinta va putea fi in continuare invocata, chiar daca prezenta ei este constatata dupa incheierea contractului? Cum aratam, modul de redactare al art. 1183 conduce la concluzia ca sensul impunerii bunei-credinte il constituie tocmai incheierea contractului si ca, odata incheiat, invocarea relei-credinte nu isi mai are locul.
Intr-adevar, art. 1183 alin. (3), care exemplifica reaua-credinta prin conduita partii care initiaza sau continua negocieri fara intentia de a incheia contractul, este inaplicabil, caci incheierea contractului dovedeste prin ea insasi absenta relei-credinte.
Dar consideram ca nici alte forme ale relei-credinte nu ar putea fi invocate, in masura in care contractul s-a incheiat. Este, spre exemplu, cazul in care reaua-credinta consta in vicierea consimtamantului celeilalte parti. Astfel, daca reaua-credinta consta in conduita precontractuala a uneia dintre parti de natura a o determina pe cealalta sa incheie un contract pe care altminteri nu l-ar fi incheiat sau l-ar fi incheiat in alte conditii, suntem in prezenta unui viciu de consimtamant. Reaua-credinta ce consta in inducerea in eroare a celeilalte parti prin manopere frauduloase (art. 1214), inducerea unei temeri justificate (art. 1216), profitarea de starea de necesitate in care se gaseste cealalta parte ((art. 1218), profitarea de starea de nevoie, de lipsa de experienta ori de lipsa de cunostinte a celeilalte parti (art. 1221) etc. atrage posibilitatea anularii contractului pentru vicierea consimtamantului. Ca urmare, in toate aceste situatii nu va mai fi necesar sa se invoce art. 1183.
In plus, observam ca in cuprinsul art. 1184 legiuitorul a simtit nevoia de a adauga mentiunea “indiferent daca se incheie sau nu contractul”, care lipseste din art. 1183.
In concluzie, credem ca problema aplicarii art. 1183 privind buna-credinta in faza precontractuala se va ridica numai in ipoteza in care contractul nu s-a incheiat. [R. Dimitriu in Noul Cod civil, Studii si comentarii. Cartea a V-a, Despre obligatii (art. 1164-1649), Volumul III, Partea I, Editura Universul Juridic Bucuresti 2014, p. 139]