(1) Confirmarea unui contract anulabil rezulta din vointa, expresa sau tacita, de a renunta la dreptul de a invoca nulitatea.
(2) Vointa de a renunta trebuie sa fie certa.
Daca avem in vedere dispozitiile art. 1262 alin. (1) C. civ., care se refera la “confirmarea unui contract anulabil” si art. 1248 alin. (4) C. civ., potrivit caruia “contractul anulabil este susceptibil de confirmare”, raportate la art. 1247 alin. (4) C. civ., potrivit caruia contractul lovit de nulitate absoluta nu este susceptibil de confirmare decat in cazurile prevazute de lege, putem conchide ca, “acoperirea nulitatii” prin confirmare are in vedere, ca regula, nulitatea relativa, respectiv contractele afectate de o cauza de nulitate relativa si numai prin exceptie contractele afectate de o cauza de nulitate absoluta, si anume in conditiile in care legea prevede ca interdictia confirmarii este invinsa. [I.R. Urs in Noul Cod civil, Studii si comentarii. Cartea a V-a, Despre obligatii (art. 1164-1649), Volumul III, Partea I, Editura Universul Juridic Bucuresti 2014, p. 173]