Pentru a fi valabil, actul confirmativ trebuie sa cuprinda obiectul, cauza si natura obligatiei si sa faca mentiune despre motivul actiunii in anulare, precum si despre intentia de a repara viciul pe care se intemeiaza acea actiune.
Confirmarea nulitatii se infatiseaza ca un act juridic unilateral care, sub rezerva respectarii conditiilor cerute de lege indeplineste simultan doua functii: valideaza si consolideaza contractul anulabil si exprima dreptul de renuntare la invocarea nulitatii pe cale de actiune si pe cale de exceptie. Nu putem vorbi de confirmare, daca actul juridic nu exprima in mod cert vointa de a renunta la dreptul de a invoca nulitatea (art. 1262 C. civ.). [I.R. Urs in Noul Cod civil. Studii si comentarii. Cartea a V-a, Despre obligatii (art. 1164-1649), Volumul III, Partea I, Editura Universul Juridic, Bucuresti 2014 p. 174-175]
Din analiza coroborata a textelor legale ce reglementeaza validarea contractului, in lipsa unei definitii legale, desprindem ca actul juridic de confirmare este un act juridic unilateral, de renuntare expresa ori tacita la dreptul de a invoca nulitatea, ce provine de la persoana indreptatita sa invoce nulitatea cu scopul de a acoperi nulitatea, astfel incat contractul anulabil sa-si consolideze validitatea si sa-si produca efectele pentru care a fost incheiat. Actul confirmativ este accesoriu contractului anulabil si produce afecte retroactive de la data incheierii acestuia din urma, fara a aduce atingere drepturilor dobandite si conservate de tertii de buna-credinta. [I.R. Urs in Noul Cod civil. Studii si comentarii. Cartea a V-a, Despre obligatii (art. 1164-1649), Volumul III, Partea I, Editura Universul Juridic, Bucuresti 2014 p. 175]