(1) In lipsa de stipulatie contrara, cat timp bunul nu este predat, riscul contractului ramane in sarcina debitorului obligatiei de predare, chiar daca proprietatea a fost transferata dobanditorului. In cazul pieirii fortuite a bunului, debitorul obligatiei de predare pierde dreptul la contraprestatie, iar daca a primit-o, este obligat sa o restituie.
(2) Cu toate acestea, creditorul pus in intarziere preia riscul pieirii fortuite a bunului. El nu se poate libera chiar daca ar dovedi ca bunul ar fi pierit si daca obligatia de predare ar fi fost executata la timp.
Pentru o mai buna intelegere, este necesara operarea unor observatii succinte pe marginea art. 1274 C. civ.:
a) in primul rand, daca bunul nu a fost predat, riscul ramane in sarcina debitorului obligatiei de predare (de exemplu, daca vanzatorul nu a predat bunul si acesta a pierit fortuit inainte de predare, el va suporta riscurile si va trebui sa restituie cumparatorului pretul contractual sau daca nu l-a primit, nu va mai putea sa-l solicite). Efectuarea transferului de proprietate nu are nicio relevanta in aceasta privinta, astfel cum prevede expres art. 1274 alin. (1) C. civ. In acest sens, nu trebuie sa aiba nicio relevanta eventuala proba pe care debitorul ar face-o in sensul ca bunul ar fi pierit si daca s-ar fi aflat in mainile creditorului;
b) in al doilea rand, daca creditorul a fost pus in intarziere de catre debitor, riscul se transfera in sarcina creditorului de la plata punerii sale in intarziere \i0 [art. 1274 alin (2) C. civ.], institutia punerii in intarziere a creditorului este reglementata de art.1510 si urm. C. civ. Ea presupune, in esenta, o somare a creditorului sa preia bunul sau sa primeasca plata. Efectul central al acestei institutii este transferul riscurilor in sarcina creditorului, astfel cum prevede in mod expres si art. 1511 alin. (1) C. civ. In plus (probabil pentru a preintampina interpretarile tributare vechii reglementari), art. 1274 alin. (2) C. civ.prevede ca nu are nicio relevanta pentru functionarea regulii proba facuta de creditor in sensul ca bunul ar fi pierit si daca obligatia de predare (si implicit cea de preluare, spunem noi) ar fi fost executata la timp. [L. Pop, I.F. Popa, S.I. Vidu, Tratat elementar de drept civil. Obligatiile, Editura Universul Juridic, Bucuresti 2012, p. 326]