(1) O parte poate sa isi substituie un tert in raporturile nascute dintr-un contract numai daca prestatiile nu au fost inca integral executate, iar cealalta parte consimte la aceasta.
(2) Sunt exceptate cazurile anume prevazute de lege.
Din chiar definitia legala oferita de art. 1315 alin. (1) C. civ., rezulta ca, cesiunea de contract reprezinta o conventie bilaterala incheiata intre contractantul cedent si contractantul cesionar intrucat insa, pentru a produce efecte juridice este necesar cu exceptiile anume prevazute de lege, conform art. 1315 alin (2) C. civ. sa se suprapuna acestui acord si consimtamantul contractantului cedat, cesiunea de contract poate imbraca forma unui contract triparit (poate fi o conventie plurilaterala chiar). Cu toate acestea, singura exigenta legala a consimtamantului contractului cedat, nu trebuie sa ne duca la concluzia ca avem intotdeauna de a face cu un contract triparit. Dimpotriva, de regula, cesiunea de contract este o conventie bipartita, insa pentru efectivitatea acesteia (adica pentru a produce efecte fata de un anumit tert fata de contractul de cesiune si anume, fata de contractul cedat) este necesar consimtamantul contractantului cedat. In mod exceptional, cesiunea de contract se realizeaza pe calea exprimarii unei simple optiuni sau prerogative legale (exemplul potrivit fiind cel al preemptiunii legale), caz in care nici nu se mai pune problema incheierii unei cesiuni de contract, si in care ne indepartam de definitia legala a operatiunii, unde se vorbeste de ipoteza in care „o parte poate sa isi substituie un tert in raporturile nascute dintr-un contract” – or, in cazul preemptiunii de exemplu, transmisiunea drepturilor si obligatiilor rezultate din contract se realizeaza automat, ca efect al exprimarii intentiei preemptorului de a cumpara [v. art. 1733 alin. (1) C. civ.].[I. F. Popa, Cesiunea de contract in reglementarea noului Cod civil, publicat in Revista Romana de Drept al Afacerilor nr. 2/2013, p. 90]