Fapta victimei insesi si fapta tertului inlatura raspunderea chiar daca nu au caracteristicile fortei majore, ci doar pe cele ale cazului fortuit, insa numai in cazurile in care, potrivit legii sau conventiei partilor, cazul fortuit este exonerator de raspundere.
Pentru a fi cauze care inlatura angajarea raspunderii civile, fapta victimei si fapta unui tert trebuie sa indeplineasca, in principiu, conditiile fortei majore sau ale cazului fortuit. Aceasta afirmatie este corecta doar pentru acele ipoteze de raspundere in care forta majora si cazul fortuit, deopotriva, sunt cauze exoneratoare de raspundere civila, adica exclud existenta si angajarea acesteia. Solutia rezulta din analiza textului art. 1352 C. civ. reprodus mai sus, conform caruia fapta victimei si fapta tertului „inlatura raspunderea chiar daca nu se indeplinesc caracteristicile fortei majore, ci doar pe cele ale cazului fortuit, insa numai in cazurile in care (…) cazul fortuit este exonerator de raspundere”. Urmeaza ca in toate celelalte ipoteze in care numai forta majora inlatura raspunderea civila, pentru a produce acest efect, fapta victimei si fapta tertului este obligatoriu sa prezinte cumulativ caracterele fortei majore, adica sa fi fost imprevizibile, absolut invincibile si inevitabile. De pilda, in cazul raspunderii pentru prejudiciile cauzate de lucruri sau de defectele produselor, fapta victimei si fapta tertului, in mod obligatoriu, trebuie sa aiba caracteristicile fortei majore; altfel, raspunderea pazitorului juridic al lucrului ori, dupa caz, producatorului care a pus in circulatie bunul sau produsul cu defecte nu poate fi inlaturata invocand fapta victimei sau fapta unei terte persoane. De aceea, putem spune ca raspunderea pentru prejudiciile cauzate de lucruri este o raspundere prin excelenta si in exclusivitate pentru cazuri fortuite. [L. Pop, I.F. Popa, S.I. Vidu, Tratat elementar de drept civil. Obligatiile, Editura Universul Juridic, Bucuresti 2012, p. 446]
Fapta conducătorului unui autoturism care nu a respectat regimul legal de viteză stabilit pentru sectorul de drum pe care circula, încălcând dispoziţiile art. 35 alin. (1) şi art. 48 din O. U. G. nr. 195/2002, şi a accidentat victima care traversa neregulamentar strada, producând decesul acesteia, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de ucidere din culpă prevăzută în art. 192 alin. (1) şi (2) C. pen., care are corespondent în prevederile art. 178 alin. (1) şi (2) C. pen. anterior.
Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a acţionat cu vinovăţie sub forma culpei cu prevedere, realizând că, prin nerespectarea regimului legal de viteză, poate pune în pericol viaţa altor persoane şi cauza decesul acestora, fără, însă, a accepta producerea rezultatului, socotind fără temei că el nu se va produce.
Având, însă, în vedere împrejurările concrete în care s-a produs evenimentul rutier soldat cu decesul unei persoane, cauzat în mare măsură de comportamentul acesteia, care s-a angajat în traversarea drumului public prin loc nepermis, în condiţii de maximă aglomeraţie şi fără a se asigura, precum şi faptul că inculpatul, deşi a încălcat regimul circulaţiei pe tronsonul respectiv, s-a deplasat, totuşi, cu o viteză situată cu puţin peste limita legală admisă, instanţa a reţinut un grad de contribuţie mai mare al victimei la producerea accidentului, stabilind culpa acesteia în proporţie de 75%, iar a inculpatului în proporţie de 25%.[ICCJ, Secţia penală, Decizia nr. 352/A din 30 octombrie 2014, www.scj.ro]