(1) Un anunt care exclude sau limiteaza raspunderea contractuala, indiferent daca este adus ori nu la cunostinta publicului, nu are niciun efect decat daca acela care il invoca face dovada ca cel prejudiciat cunostea existenta anuntului la momentul incheierii contractului.
(2) Printr-un anunt nu poate fi exclusa sau limitata raspunderea delictuala pentru prejudiciile cauzate victimei. Un asemenea anunt poate avea insa valoarea semnalarii unui pericol, fiind aplicabile, dupa imprejurari, dispozitiile art. 1.371 alin. (1).
In temeiul art. 1351-1356, raspunderea este inlaturata atunci cand prejudiciul este cauzat de forta majora sau cazul fortuit. Prin dispozitii legale special se instituie o raspundere contractual si pentru caz fortuit, astfel ca debitorul obligatiei neexecutate, desi s-a comportat diligent, cu previziunea unei persoane cu calitati medii in contextul contractual, raspunde pe temei contractual. In acest caz, in temeiul legii, opereaza o raspundere contractuala obiectiva pentru imposibilitatea fortuita de executare, un risc contractual, ce poate fi atribuit de legiuitor creditorului sau debitorului.
In cazul in care riscul contractual este atribuit debitorului obligatiei neexecutate, creditorul este indreptatit sa solicite rezolutiunea. Daca riscul este atribuit creditorului obligatiei neexecutate (in cazul clauzelor de neraspundere prevazute de art. 1355), acesta nu este indreptatit sa solicite rezolutiunea. Asistam in acest domeniu la un paradox, in sensul ca imputabilitatea personala, desi nu reprezinta o conditie substantial pentru invocarea rezolutiunii, imputabilitatea legala a neexecutarii este necesara pentru invocarea rezolutiunii. [M-L. Belu Magdo, Contractul de vanzare in noul Cod civil, Editura Hamangiu 2014, p. 344]