(1) Creditorii si debitorii unei obligatii indivizibile nu sunt prezumati a-si fi incredintat reciproc puterea de a actiona pentru ceilalti in privinta creantei.
(2) Novatia, remiterea de datorie, compensatia ori confuziunea consimtita sau care opereaza fata de un creditor nu stinge obligatia decat pentru partea din creanta ce revine acestuia. Fata de ceilalti creditori, debitorul ramane obligat pentru tot.
(3) Debitorul care a platit celorlalti creditori este indreptatit sa primeasca de la acestia echivalentul partii din obligatie cuvenite creditorului care a consimtit la stingerea creantei sau fata de care aceasta a operat.
In situatia in care executarea obligatiei indivizible se face prin echivalent, se realizeaza o veritabila “transformare” a obligatiei initiale prin raportare la obiectul sau, in sensul ca aceasta devine divizibila. Debitorul vinovat de neexecutarea obligatiei indivizibile poate cumula executarea prin echivalent cu daunele-interese (denumite “suplimentare”). Creditorii vor putea cere debitorului vinovat doar executarea partii fiecaruia, in acord cu regula stabilita in art. 1.422 alin. (2) NCC [A. Ratoi in Noul Cod civil. Note. Corelatii. Explicatii, Ed. C.H. Beck, Bucuresti, 2011, p. 531]