(1) Novatia, remiterea de datorie, compensatia ori confuziunea consimtita sau care opereaza in privinta unui debitor stinge obligatia indivizibila si ii libereaza pe ceilalti debitori, acestia ramanand insa tinuti sa plateasca celui dintai echivalentul partilor lor.
(2) Creditorul poate sa ceara oricaruia dintre debitori executarea intregii obligatii, oricare ar fi partea din obligatie ce revine acestuia. Creditorul poate, de asemenea, sa ceara ca toti debitorii sa efectueze plata in acelasi timp.
(3) Debitorul chemat in judecata pentru totalitatea obligatiei poate cere un termen pentru a-i introduce in cauza pe ceilalti debitori, cu exceptia cazului in care prestatia nu poate fi realizata decat de cel chemat in judecata, care, in acest caz, poate fi obligat sa execute singur intreaga prestatie, avand insa drept de regres impotriva celorlalti debitori.
(4) Punerea in intarziere a unuia dintre debitori, de drept sau la cererea creditorului, nu produce efecte impotriva celorlalti debitori.
(5) Indata ce cauza indivizibilitatii inceteaza, obligatia devine divizibila.
Se instituie o exceptie de la regula prevazuta de art. 1431 alin. (1) NCC si de Codul civil anterior. Noul cod civil instituie o prezumtie de mandat tacit de reprezentare intre codebitorii dintr-o obligatie indivizibila in ceea ce priveste actele incheiate de unul dintre acestia avand ca efect stingerea obligatiei prin novatie, remitere de datorie, compensatie ori confuziune. Ceilalti debitori vor fi tinuti sa plateasca debitorului respectiv echivalentul partilor lor. Legea mentine, in alineatul al treilea, posibilitatea debitorului chemat in judecata prin totalitatea obligatiei de a solicita un termen in vederea introducerii in cauza a celorlalti codebitori. Aceasta solutie era intalnita si in art. 1065 C. civ. 1864. In acest fel, toti codebitorii vor fi obligati de instanta la executarea obligatiei indivizibile prin aceeasi hotarare judecatoreasca [A. Ratoi in Noul Cod civil. Note. Corelatii. Explicatii, Ed. C.H. Beck, Bucuresti, 2011, p. 532]
Indivizibilitatea naturala, izvorand din cauze independente de vointa partilor, va inceta daca finalitatea existentei sale nu mai este implinita. In masura in care se face vorbire despre indivizibilitate voluntara, se pune problema incidentei remiterii de indivizibilitate, institutie simetrica remiterii de solidaritate. Intrucat fundamentarea indivizibilitatii se regaseste in obiectul obligatiei, iar nu in modalitatea de executare, corespondentul iertarii de solidaritate este inadmisibil in aceasta materie si, cu atat mai puternic cuvant, nu poate fi aplicat in ceea ce priveste indivizibilitatea naturala. Dimpotriva, se poate ajunge la acelasi efect prin novatie consimtita de creditor si de toti codebitorii, aceasta ipoteza fiind posibila in temeiul art. 1432 alin. (5) NCC. [A. Almasan in Noul Cod Civil. Comentariu pe articole, Editura C.H. Beck, Bucuresti 2012, p. 1504]