(1) In cazul obligatiei de rezultat, debitorul este tinut sa procure creditorului rezultatul promis.
(2) In cazul obligatiilor de mijloace, debitorul este tinut sa foloseasca toate mijloacele necesare pentru atingerea rezultatului promis.
(3) Pentru a stabili daca o obligatie este de mijloace sau de rezultat se va tine seama indeosebi de:
a) modul in care obligatia este stipulata in contract;
b) existenta si natura contraprestatiei si celelalte elemente ale contractului;
c) gradul de risc pe care il presupune atingerea rezultatului;
d) influenta pe care cealalta parte o are asupra executarii obligatiei.
Calificarea obligatiilor contractuale in obligatii de rezultat si obligatii de mijloace este o chestiune de fapt, care se stabileste prin recurgerea la criteriile de demarcatie, enumerate, cu titlu exemplificativ, in alin. (3);
a) modul in care obligatia este stipulata in contract. Primul criteriu precizat in lege stabileste ca principalul indiciu este dat de analiza modului in care partile si-au exprimat vointa cu privire la felul obligatiei. Astfel, partile pot imprima unei obligatii general recunoscute ca fiind de rezultat caracteristicile unei obligatii de mijloace si invers;
b) existenta si natura contraprestatiei si celelalte elemente ale contractului. Potrivit acestui indiciu, aplicabil in functie de natura contractului, in cazul in care pretul sau, in general, contraprestatia este neobisnuit de mare, se poate prezuma avand in vedere ansamblul circumstantelor, ca suntem in prezenta unei obligatii de rezultat;
c) gradul de risc pe care il presupune atingerea rezultatului. Aplicarea acestui creiteriu de diferentiere la baza ideea ca, in situatia in care, prin natura prestatiei, executarea acesteia presupune un grad mare de risc (cum este, spre exemplu, o interventie chirurgicala), se poate prezuma ca partea si-a asumat o asemenea prestatie numai cu titlu de obligatie de mijloace:
d) influenta pe care cealalta parte o are asupra executarii obligatiei. Recurgerea la acest criteriu se intemeiaza pe analiza echilibrului dintre parti, in sensul ca, daca debitorul are o influenta semnificativa asupra executarii prestatiei asumate de debitor, obligatia poate fi considerata ca fiind de diligenta. [C. Zamsa in Noul Cod Civil. Comentariu pe articole, Editura C.H. Beck, Bucuresti 2012, p. 1569]