(1) Atunci cand imposibilitatea de executare este totala si definitiva si priveste o obligatie contractuala importanta, contractul este desfiintat de plin drept si fara vreo notificare, chiar din momentul producerii evenimentului fortuit. Dispozitiile art. 1.274 alin. (2) sunt aplicabile in mod corespunzator.
(2) Daca imposibilitatea de executare a obligatiei este temporara, creditorul poate suspenda executarea propriilor obligatii ori poate obtine desfiintarea contractului. In acest din urma caz, regulile din materia rezolutiunii sunt aplicabile in mod corespunzator.
Cazul fortuit si cazul de forta majora sunt exoneratorii de raspundere numai daca nu a existat o actiune sau inactiune anterioara a debitorului care sa ii fie imputabila, fara de care nu s-ar fi produs aceste evenimente. Forta majora sau cazul fortuit poate fie sa faca imposibila executarea (ipoteza in care, in contractele unilaterale, obligatia se va stinge fara ca debitorul sa fie obligat la plata despagubirilor, iar in contractele sinalagmatice se va pune problema suportarii riscului contractului); fie sa suspende temporar executarea obligatiei (ipoteza in care debitorul va executa cu intarziere, fara insa a plati despagubiri moratorii). [G. Boroi, L. Stanciulescu, Institutii de drept civil in reglementarea noului Cod civil, Ed. Hamangiu, Bucuresti, 2012, p. 191]