(1) Creditorul a carui creanta este certa si exigibila poate sa exercite drepturile si actiunile debitorului atunci cand acesta, in prejudiciul creditorului, refuza sau neglijeaza sa le exercite.
(2) Creditorul nu va putea exercita drepturile si actiunile care sunt strans legate de persoana debitorului.
(3) Cel impotriva caruia se exercita actiunea oblica poate opune creditorului toate mijloacele de aparare pe care le-ar fi putut opune debitorului.
Actiunea oblica este un corolar al dreptului de gaj general, care poarta asupra patrimoniului debitorului. De aici decurge o importanta consecinta: actiunea oblica poate privi numai exercitarea drepturilor patrimoniale ale debitorului. Urmeaza ca nu se pot exercita de catre creditori drepturile si actiunile nepatrimoniale, cum sunt drepturile parintesti, actiunea de divort, actiunea in anularea casatoriei etc. In aceste conditii, domeniul actiunii oblice trebuie circumscris numai actiunilor si drepturilor patrimoniale. Pot fi exercitate pe cale oblica drepturile debitorului impotriva tertilor insotite de dreptul la actiune si susceptibile de realizare in justitie, cum sunt: dreptul la actiunea in revendicarea unui bun proprietatea debitorului; dreptul de a cere plata unei creante apartinand debitorului; dreptul de a cere restituirea unei plati nedatorate etc. De asemenea, intra in domeniul de aplicare a actiunii oblice si drepturi ale debitorului care sunt susceptibile de o exercitare extrajudiciara. Astfel, pot fi luate masuri de conservare a unor drepturi aflate in patrimoniul debitorului, precum: efectuarea unei formalitati de publicitate a unui drept al acestuia (spre exemplu inscrierea unui drept in Arhiva Electronica de Garantii Reale Mobiliare, intabularea unui drept in cartea funciara), declararea unei creante a debitorului in procedura colectiva, in cazul falimentului sau etc. [L. Pop, I.F. Popa, S.I. Vidu, Tratat elementar de drept civil. Obligatiile, Editura Universul Juridic, Bucuresti 2012, p. 762-763]
Acțiunea oblică este mijlocul procedural pus la îndemâna creditorilor unui debitor care, datorită pasivității, pierde drepturi din patrimoniul său și rămâne inactiv sub acest aspect. în astfel de situații, creditorii pot exercita toate drepturile și acțiunile debitorului lor, afară de cele care îi sunt exclusiv personale, aceasta în scopul apărării lor împotriva pericolului insolvabilității și în scopul conservării patrimoniului debitorului.
Pentru a se putea intenta acțiunea oblică, este necesară îndeplinirea unor condiții, astfel:
a) debitorul să nu intenteze el însuși acțiunea pe care o poate intenta (după ce creditorul a pornit acțiunea, debitorul o poate prelua, astfel că titularul ei devine debitorul; creditorul poate rămâne în proces, alături de debitor, pentru ocrotirea propriilor sale interese;
b) creditorul trebuie să aibă un interes serios și legitim pentru a intenta acțiunea (un asemenea interes există atunci când debitorul este insolvabil);
c) creanța pe care o are creditorul trebuie să fie certă, adică fermă, existența ei să nu dea naștere la discuții, și lichidă, adică să aibă cuantumul determinat.
Nu se cere ca debitorul să fie introdus în proces. Totuși, introducerea lui în proces este utilă, deoarece, pe de o parte, va putea formula unele apărări și excepții, iar, pe de altă parte, hotărârea judecătorească îi va fi astfel opozabilă .
Nu este necesar ca titularul acțiunii să facă dovada insolvabilității debitorului, ci trebuie să probeze numai că această conduită a debitorului poate să prejudicieze interesele creditorului. Pentru admiterea acțiunii oblice nu se cere nici prealabila punere în întârziere, nici o prealabilă autorizare din partea instanței, nici introducerea în proces a debitorului. [Judecătoria Craiova, Sentința civilă nr. 4449/2016, www.rolii.ro]
Poate forma obiectul unei acţiuni oblice cererea creditorului, care posedă o creanţă certă şi exigibilă, de înscriere în cartea funciară a dreptului de proprietate asupra unui imobil teren evidenţiat într-un titlu de proprietate emis în baza Legii 18/1991, pe care debitorul nu a înţeles să îl înscrie o perioadă de peste 5 ani, manifestând o atitudine neglijentă sau voită în a-l prejudicia pe creditor, lipsindu-l pe acesta de posibilitatea de a-şi vedea realizat dreptul de creanţă, chiar şi prin modalitatea indirectă a executării silite. [Judecătoria Satu Mare, Secţia civilă, Sentinţa civilă nr. 2360/29.06.2015, definitivă prin neapelare, portal.just.ro]
O formă procesuală particulară de manifestare a acţiunii oblice trebuie considerată şi exercitarea căii de atac, pentru că altminteri, ar rămâne iluzoriu demersul creditorului de realizare a creanţei, dacă acesta ar putea doar să promoveze acţiunea, subrogându-se debitorului, iar nu şi să exercite căile de atac (care, rămase nevalorificate din cauza pasivităţii debitorului i-ar crea acestuia în mod artificial, o stare de insolvabilitate).
Astfel că, în accepțiunea art. 1560 NCC, pentru a putea justifica exercitarea căii de atac, partea trebuie să demonstreze, în primul rând, calitatea sa de creditor al celui despre care pretinde că ar fi debitorul său, precum și faptul că deţine o creanţă certă şi exigibilă împotriva acestuia (şi subsecvent, celelalte condiţii referitoare la inactivitatea debitorului şi la insolvabilitatea sa).
Împrejurarea că printr-o încheiere a instanței, mandatarul a obţinut încuviinţarea executării silite cu privire la contractul de mandat, nu poate avea semnificaţia susţinută de acesta, a dovedirii creanţei certe, lichide şi exigibile, întrucât un contract de mandat autentificat nu confirmă, în sine, existenţa unei astfel de creanţe.
Pe de altă parte această încheiere este una pronunţată în procedură necontencioasă şi ca atare, nu se bucură de autoritate de lucru judecat (art. 535 C.proc.civ.). Aceasta înseamnă că, învestită cu chestiunea de a şti dacă pe baza respectivului contract se poate pretinde existenţa unei creanţe certe şi exigibile, apte să deschidă creditorului calea acţiunii oblice, instanţa este obligată să facă propriile verificări jurisdicţionale, neputându-i-se opune, în sensul art. 431 alin. (2) C.proc.civ., efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat a încheierii de încuviinţare a executării silite. [ICCJ, Secția I civilă, decizia nr. 3093 din 12 noiembrie 2014, www.scj.ro]
Acțiunea oblică nu poate fi admisă în situația în care instanța constată că nu a fost formulată cu bună credință și că partea nu justifică un interes pentru promovarea acesteia avându-se în vedere disproporția vădită între valoarea creanței și cea a bunurilor pentru care s-a solicitat partajul.
”Reclamanta a solicitat partajarea bunurilor comune ale soților T., respectiv o casă și teren în suprafață de 373 mp situată în intravilan Focșani imobile evaluate la valoarea totală de 688.900 lei.
Din actele de executare silită și în principal din somația emisă la 23.09.2011 rezultă că total debit este de 72.300 lei către mai mulți creditori, sumă din care 22.506 lei este datorată de debitori către reclamanta B.
Se mai reține că o parte din debitul către alți creditori a fost achitat. Spre exemplu debitul cp DGFP s-a micșorat de la xxxxx lei la xxxxx lei.
Astfel că, prima instanță a reținut în mod corect că valoarea imobilelor pentru care reclamanta a solicitat partajarea bunurilor comune ale soților T. depășește cu mult valoarea creanței ce urmează a fi recuperată de apelantă existând o disproporție vădită între cele două valori.
Din actele dosarului tribunalul reține că soții T. au dobândit în comun a suprafață de teren intravilan de 2020 mp evaluat în dosarul XXXXXXXXXXXXX la suma de 84.678 lei, că reclamanta B__ a pornit executarea solicitând vânzarea la licitație a acestui bun că s-au emis publicații de vânzare dar cum bunul era proprietate comună a soților și nu bun propriu al debitoarei T. S., acea executare a fost anulată prin sentința civilă nr. 6474 din 30 noiembrie 2010.
Prin prezenta acțiune reclamanta solicită însă partajarea unor imobile cu o valoare ce depășește cu mult valoarea creanței și nu solicită partajarea acelui teren în suprafață de 2020 mp încât în mod corect prima instanță a respins acțiunea de partaj.
Prima instanță a respins acțiunea nu pentru că nu ar fi îndeplinit strict cerințele art. 974 cod civil [art. 1560 NCC, s.n.] respectiv că acea creanță deținută de reclamantă nu ar fi certă lichidă și exigibilă sau că nu ar exista pasivitatea debitorului, ci pentru că acțiunea oblică nu a fost formulată cu bună credință și reclamanta nu justifică un interes pentru promovarea prezentei cereri avându-se în vedere disproporția vădită între valoarea creanței și cea a bunurilor pentru care s-a solicitat partajul bunurilor comune.
Pentru toate considerentele expuse, tribunalul reține că apelul este nefondat.” [Tribunalul Vrancea, Decizia civilă nr. 80/2015, www.rolii.ro]