(1) Debitorul este tinut sa plateasca cesionarului din momentul in care:
a) accepta cesiunea printr-un inscris cu data certa;
b) primeste o comunicare scrisa a cesiunii, pe suport hartie sau in format electronic, in care se arata identitatea cesionarului, se identifica in mod rezonabil creanta cedata si se solicita debitorului sa plateasca cesionarului. In cazul unei cesiuni partiale, trebuie indicata si intinderea cesiunii.
(2) Inainte de acceptare sau de primirea comunicarii, debitorul nu se poate libera decat platind cedentului.
(3) Atunci cand comunicarea cesiunii este facuta de cesionar, debitorul ii poate cere acestuia sa ii prezinte dovada scrisa a cesiunii.
(4) Pana la primirea unei asemenea dovezi, debitorul poate sa suspende plata.
(5) Comunicarea cesiunii nu produce efecte daca dovada scrisa a cesiunii nu este comunicata debitorului.
Nu se incalca norme legale imperative si nici principii unanim acceptate daca se recunoaste debitorului dreptul de a se libera de obligatie facand plata catre cesionar, chiar inainte de a fi comunicata cesiunea, dar de care a luat cunostinta. O astfel de atitudine din partea debitorului ilustreaza faptul ca el cunoaste conventia dintre cedent si cesionar si intelege sa se conformeze ei. [G. Chiornita in Noul Cod civil, Studii si comentarii. Volumul III, Partea I. Cartea a V-a, Despre obligatii, Editura Universul Juridic, Bucuresti 2014, p. 904]
În lipsa comunicării cesiunii, potrivit dispoziţiilor legale, către debitorul cedat (împrumutatul din contractul de credit), cesiunea de creanţă nu produce niciun efect, astfel că executarea silită demarată de cesionar (firma de recuperări creanțe) este nelegală.
”Titlul executoriu este reprezentat de Contractul de credit bancar încheiat între Banca și T.I., în calitate de împrumutat.
Între Banca şi SC SE şi SC K a fost încheiat Contractul de cesiune creanţe.
Intrucat reclamantul nu a achitat de buna voie, sumele datorate, intimata SC SE prin SC K a demarat procedura executarii silite (…)
Cu privire la cesiunea de creanţă, sunt incidente prevederile din Noul Cod Civil, având în vedere data încheierii Contractul de cesiune creanţe, anume după intrarea în vigoare a acestui act normativ. Se reţin în acest sens şi prev. art. 3 şi art. 102 din Legea nr. 71/2011, potrivit cărora cesiunea de creanţă, fiind un contract, rămâne supusă dispoziţiilor legii în vigoarela data când a fost încheiată, în tot ceea ce priveşte încheierea, interpretarea efectele, executarea şi încetarea sa. Însă, creanţa transmisă printr-o cesiune intervenită după intrarea în vigoare a Noului Cod Civil îşi păstreză regimul stabilit de normele în vigoare la data naşterii creanţei, conform art. 117 alin. 1 din Legea nr. 71/2011.
Se reţin prevederile art. 1578 din Noul Cod Civil. (…) Aplicând aceste prevederi legale, se reţine faptul că intimata nu a făcut dovada acceptării sau a comunicării scrise a cesiunii către debitor, potrivit art. 1578 alin. 1 lit. a şi b din Noul Cod Civil.
Nu sunt întemeiate susţinerile intimatei în sensul că debitorului i s-a comunicat, prin scrisoare, cesiunea de creanţa şi consideră ca acestuia îi este opozabilă cesiunea de creanţa, aceasta fiind înregistrata si in Arhiva Electronica de Garanţii Reale Mobiliare.
Se are în vedere că nu s-a depus la dosar respectiva scrisoare recomandată (…)
De asemenea, înscrierea în AEGRM este proba cesiunii de creanţă faţă de ceilalţi terţi specifici ai cesiunii de creanţă, cu excepţia debitorului cedat, în privinţa căruia operează dispoziţiile speciale citate mai sus. Această înscriere este modalitatea prin care se realizează opozabilitatea faţă de aceşti terţi, cu excepţia debitorului cedat, în privinţa căruia doar comunicarea sau acceptarea generează efecte de opozabilitate. În acest sens, articolul 1578 din Noul Cod Civil nu impune debitorului cedat vreo obligaţie, nefiind întemeiate susţinerile intimatei, potrivit cărora contestatorul putea să ceară dovada cesiunii şi contractul de cesiune de la BEJ, după cum debitorul nu avea nici obligaţia de le a cere de la intimată.
Prin urmare, nu prezintă relevanţă nici apărările intimatei, în sensul că, potrivit contractului de mandat încheiat intre SC Se si SC K , cea din urma este împuternicita pentru a executa toate procedurile de colectare în vederea recuperării debitelor cesionate. Nu sunt întemeiate nici susţinerile că, având in vedere condiţiile contractului de credit, contestatorul T. I.a citit si a înţeles aspectele referitoare la dreptul băncii de a cesiona unui terţ drepturile si obligaţiile sale din contractul de credit mai sus-menţionat si a fost de acord cu acestea, semnând fiecare pagina a contractului de credit bancar.
De asemenea, chiar dacă instanţa de judecata a pronunţat deja încheierea de admitere a încuviinţării procedurii de executare silita, nu însemană că aceasta a verificat integral legalitatea actelor înfăţişate de executorul judecătoresc şi că a constatat respectarea prevederilor legale în privinţa transmiterii creanţei si publicităţii cesiunii de creanţă, astfel cum susţine intimata. Se are în vedere că în procedura de încuviinţare a executării silite sunt prevăzute, limitativ, atribuţiile instanţei, într-o procedură simplificată şi necontencioasă.
Astfel, în lipsa comunicării sau acceptării cesiunii, potrivit dispoziţiilor legale, cesiunea de creanţă nu produce niciun efect, deşi creanţa a fost deja transmisă către cesionar – contractul îşi produce efectele doar între părţile cesiunii, nu şi faţă de debitorul cedat, care reprezintă un terţ specific al cesiunii de creanţă. Debitorul cedat este îndreptăţit să se comporte ca şi cum cesiunea nu ar exista, chiar dacă ştie de ea pe o altă cale decât comunicarea sau acceptarea cesiunii, raportat la prev. art. 1582 alin. 1 din Noul Cod Civil.
Prin urmare, întrucât societatea pârâtă – intimata SC Se prin SC K nu a făcut dovada calităţii de creditoare faţă de debitorul cedat, executarea silită a fost începută şi continuată în mod nelegal, la cererea acesteia.” [Judecătoria Slatina, Sentința civilă nr. 3341/2015, portal.just.ro]