(1) Atunci cand, in cadrul aceluiasi raport obligational, calitatile de creditor si debitor se intrunesc in aceeasi persoana, obligatia se stinge de drept prin confuziune.
(2) Confuziunea nu opereaza daca datoria si creanta se gasesc in acelasi patrimoniu, dar in mase de bunuri diferite.
Conditiile juridice ale confuziei juridice sunt intuitiv de determinat, in sensul ca orice imprejurare – de facto sau de jure – care determina contopirea calitatilor de debitor in persoana creditorului (sau invers), este suficienta pentru a o genera. Prin urmare, subiectii raportului juridic trebuie sa fie amandoi fie persoane juridice, fie persoane fizice, intrucat cele doua tipuri sunt ireductibile, dupa cum nu se pot juridic contopi. Daca in discutie e un raport de obligatie stabilit intre doi indivizi, regulile de la succesiunea legala sau testamentara, aplicate in relatiile dintre cei doi, va putea duce la confuziune. Astfel, daca debitorul il mosteneste pe creditor (sau invers), datoria pe care o avea primul fata de cel de-al doilea se stinge prin confuziune, deoarece debitorul devine si creditor al aceleiasi obligatii, ramasa fara subiecti distincti. Daca in schimb, in discutie ar fi un raport de obligatie stabilit intre persoane juridice, fuziunea poate duce la confuzie obligationala (art. 235 NCC). Astfel, daca fuziunea se face prin absorbtia unei persoane juridice de o alta, drepturile si obligatiile persoanei absorbite se transfera in patrimoniul persoanei juridice care o absoarbe. Sau in caz de contopire, drepturile si obligatiile mai multor persoane juridice se transfera in patrimoniul persoanei juridice nou-infiintate prin acest tip de fuziune.
A doua conditie de indeplinit, pentru a asista la confuziune, este ca datoria si creanta sa se regaseasca nu numai in acelasi patrimoniu, dar in aceeasi masa de bunuri apartinand persoanei care invoca confuziunea [art. 1624 alin. (2) NCC]. Astfel, desi o persoana (fizica sau juridica) este titulara unui singur patrimoniu, acesta poate face obiectul unei diviziuni in mase patrimoniale sau a unei afectiuni, dar numai in cazurile si conditiile prevazute de lege (art. 31 NCC). Prin urmare, un avocat, titular al unui patrimoniu divizat din ratiuni profesionale, nu va putea invoca confuzia intre persoana sa si avocat, in ipoteza in care si-a acordat un „credit” pentru a cumpara, sa spunem, un automobil inmatriculat pe biroul avocatial. Desi in speta nu este decat o singura persoana, care indeplineste si o profesie, patrimonial trebuie facuta distinctia, adica evutata confuziunea intre bunurile profesionistului si cele personale. Prin urmare, va opera confuzia obligationala fie doar intre creantele sale personale, fie doar intre creantele sale profesionale; orice confuzie intre cele doua tipuri de creante este exclusa. [P. Vasilescu, Drept civil. Obligatii, Editura Hamangiu 2012, p. 58-59]