Predarea se face prin punerea bunului vandut la dispozitia cumparatorului, impreuna cu tot ceea ce este necesar, dupa imprejurari, pentru exercitarea libera si neingradita a posesiei.
Codul civil leaga riscul bunului de predarea acestuia. Art. 1274 alin. (1) NCC arata ca, in lipsa de stipulatie contrara, cat timp bunul nu este predat, riscul contractului ramane in sarcina debitorului obligatiei de predare, chiar daca proprietatea a fost transferata dobanditorului. In cazul pieirii fortuite a bunului, debitorul obligatiei de predare pierde dreptul la contraprestatie, iar daca a primit-o, este obligat sa o restituie. Punerea in intarziere a creditorului obligatiei de predare are semnificatia suportarii riscurilor de catre acesta, chiar daca bunul nu i-a fost predat. Suportarea riscului ramane in sarcina creditorului obligatiei de predare, pus in intarziere chiar daca dovedeste ca bunul ar fi pierit si in situatia executarii la timp o obligatiei. Debitorul obligatiei de predare nu este tinut a restitui fructele culese dupa punerea in intarziere a creditorului. De asemenea, creditorul pus in intarziere este tinut la repararea prejudiciilor cauzate prin intarziere si la acoperirea cheltuielilor de conservare a bunului (art. 1511 NCC). [M. Gavris in Noul Cod civil. Comentarii, doctrina si jurisprudenta, vol. III, Editura Hamangiu 2012, p. 54]