Locatiunea este contractul prin care o parte, numita locator, se obliga sa asigure celeilalte parti, numite locatar, folosinta unui bun pentru o anumita perioada, in schimbul unui pret, denumit chirie.
Imprejurarea ca locatorul nu este proprietarul bunului inchiriat, nu afecteaza valabilitatea contractului, daca calitatea de proprietar a locatorului nu ar fi determinanta, deoarece, (…) locatiunea, ca act de administrare, transmite doar folosinta temporara a bunului. [M-L. Belu Magdo, Locatiunea in noul Cod civil, Editura Hamangiu 2012, p.4]
Dreptul de folosinta al locatarului nu este un drept real, ci un drept de creanta, care se realizeaza prin intermediul locatorului. Desi acest drept al locatarului se exercita in privinta unui bun, presupunand un contact material cu lucrul, precum drepturile reale, acesta nu este un argument pentru a-l include in categoria drepturilor reale, deoarece dreptul de folosinta la locatarului prezinta un aspect particular, mai cu seama sub aspecul opozabilitatii, fapt pentru care se incadreaza in categoria obligatiilor opozabile tertilor (in rem scriptae). Faptul ca in practica Curtii de la Strasbourg, dreptul de creanta (locatiunea) este considerat un bun, facandu-l sa beneficieze de protectia dreptului de proprietate, faptul ca in conflictul dintre locatarii succesivi se aplica reguli proprii drepturilor reale confirma caracterul relativ al categoriilor de drept real si de drept personal de creanta. In pofida elementelor de apropiere intre cele doua categorii, dreptul de folosinta al locatarului, ca drept de creanta, nu dispune de mijloacele necesare angajarii raspunderii locatorului in legatura cu obligatiiile sale, inclusiv recapatarea lucrului inchiriat, in afara raspunderii contractuale. [M-L. Belu Magdo, Locatiunea in noul Cod civil, Editura Hamangiu 2012, p. 11-12]
Legea nu prevede faptul ca folosinţa bunului se face personal de chiriaş in sensul ca, pentru a ne gasi in faţa unui contract de inchiriere, numai acesta poate sa-l manevreze.
Dreptul de folosinţa asupra bunului inchiriat nu presupune neaparat un contact direct şi exclusiv intre chiriaş şi bun, ci posibilitatea de a-l folosi, pentru realizarea scopului urmarit la data incheierii contractului, cu deservenţi – personal special pregatit in manevrarea bunului. [Curtea de Apel Craiova, Sectia a II-a Civila, Decizia nr. 403/2014, portal.just.ro]