(1) Locatorul garanteaza contra tuturor viciilor lucrului care impiedica sau micsoreaza folosirea lui, chiar daca nu le-a cunoscut la incheierea contractului si fara a tine seama daca ele existau dinainte ori au survenit in cursul locatiunii.
(2) Locatorul nu raspunde pentru viciile care erau aparente la data incheierii contractului si pe care locatarul nu le-a reclamat in conditiile art. 1.690 alin. (3). Locatorul poate fi obligat la despagubiri pentru prejudiciile pe care viciile aparente le cauzeaza vietii, sanatatii sau integritatii corporale a locatarului.
Pe fondul tacerii legiuitorului, in alin. 1 al art. 1790, nu se poate realiza vreo distinctie intre cele doua categorii de vicii, aparente si ascunse si momentul aparitiei lor, deoarece textul statueaza ca “locatorul garanteaza contra tuturor viciilor lucrului”, chiar daca nu le-a cunoscut la incheierea contractului, fara sa se tina seama daca ele existau ori au survenit in cursul locatiunii. Conditia este aceea ca aceste vicii sa “impiedice sau sa micsoreze folosinta lucrului”.
Alineatul 2 al art. 1790 exclude de la obligatia de garantie numai viciile aparente existente la data incheierii contractului si pe care chiriasul nu le-a reclamat in conditiile art. 1690 alin. 3. Per a contrario, locatorul garanteaza contra tuturor celorlate vicii, fara distinctie, aparente sau ascunse, indiferent de momentul in care acestea au survenit, afara de acelea aparente existente la data incheierii contractului si pe care chiriasul nu le-a reclamat. Analogia pe care alin. 2 al art. 1790 o face cu art. 1690 alin. 3 care trateaza materia viciilor aparente in contractul de vanzare-cumparare, vizeaza numai procedura de reclamare a acestor vicii la momentul preluarii contractului si preluarii bunului vandut, cu consecintele legate de lipsa informarii vanzatorului si nu regimul juridic al viciilor in cadrul celor doua contracte, de vanzare-cumparare si de locatiune. [M-L. Belu Magdo, Locatiunea in noul Cod civil, Editura Hamangiu 2012, p. 37-38]