(1) Consiliul de familie stabileste suma anuala necesara pentru intretinerea minorului si administrarea bunurilor sale si poate modifica, potrivit imprejurarilor, aceasta suma. Decizia consiliului de familie se aduce la cunostinta, de indata, instantei de tutela.
(2) Cheltuielile necesare pentru intretinerea minorului si administrarea bunurilor sale se acopera din veniturile acestuia. In cazul in care veniturile minorului nu sunt indestulatoare, instanta de tutela va dispune vanzarea bunurilor minorului, prin acordul partilor sau prin licitatie publica.
(3) Obiectele ce au valoare afectiva pentru familia minorului sau pentru minor nu vor fi vandute decat in mod exceptional.
(4) Daca minorul este lipsit de bunuri si nu are parinti sau alte rude care sunt obligate prin lege sa ii acorde intretinere ori aceasta nu este suficienta, minorul are dreptul la asistenta sociala, in conditiile legii.
Avand in vedere caracterul facultativ al constiturii consiliului de familie, in cazul in care acesta nu se constituie, se poate considera ca aceasta atributie va reveni instantei de tutela, aceasta fiind responsabila cu controlul si supravegherea generala a exercitarii tutelei. [A. Radoi in Noul Cod Civil. Comentariu pe articole, Editura C.H. Beck, Bucuresti 2012, p. 144]