Art. 180. Persoana care poate fi numita curator

(1) Poate fi numita curator orice persoana fizica avand deplina capacitate de exercitiu si care este in masura sa indeplineasca aceasta sarcina.

(2) Cand cel interesat a desemnat, prin act unilateral sau prin contract de mandat, incheiate in forma autentica, o persoana care sa fie numita curator, aceasta va fi numita cu prioritate. Numirea poate fi inlaturata numai pentru motive temeinice, dispozitiile art. 114-120 aplicandu-se in mod corespunzator.

Deoarece dispozitiile art. 180 NCC conditioneaza numirea curatorului de detinerea capacitatii depline de exercitiu, iar in materia curatelei nu exista nicio interdictie expresa cu privire la minori, asa cum exista, de altfel, in materia tutelei (art. 113 lit. a) NCC), este posibil ca minorul de 16 ani care a dobandit capacitatea deplina de exercitiu, in conditiile art. 40 NCC sa intre sub incidenta art. 180 alin. (1) (ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus). [A. Tudorica in Noul Cod Civil. Comentariu pe articole, Editura C.H. Beck, Bucuresti 2012, p. 167]