(1) Contractul de consignatie este prezumat cu titlu oneros, iar remuneratia la care are dreptul consignatarul se stabileste prin contract sau, in lipsa, ca diferenta dintre pretul de vanzare stabilit de consignant si pretul efectiv al vanzarii.
(2) Daca vanzarea s-a facut la pretul curent, remuneratia se va stabili de catre instanta, potrivit cu dificultatea vanzarii, diligentele consignatarului si remuneratiile practicate pe piata relevanta pentru operatiuni similare.
Daca nu au fost stabilite in niciun mod preturile de vanzare a bunurilor, iar bunurile au fost vandute de consignatar la pretul curent, remuneratia se va putea stabili de catre instanta judecatoreasca/arbitrala. La stabilirea pretului se vor avea in vedere criteriile legale cuprinse in textul citat, si anume: dificultatea vanzarii, diligentele consignatarului si remuneratiile practicate pe piata relevanta pentru operatiuni similare. Aceste criterii nu au un caracter limitativ si imperativ, instanta fiind libera sa aiba in vedere si alte criterii, in functie de imprejurarile fiecarei spete. [D. Garbovan in Noul Cod civil. Comentarii, doctrina si jurisprudenta, vol. III, Editura Hamangiu 2012, p. 425]