Art. 2.224. Drepturile tertelor persoane pagubite

(1) Drepturile tertelor persoane pagubite se exercita impotriva celor raspunzatori de producerea pagubei.

(2) Asiguratorul poate fi chemat in judecata de persoanele pagubite in limitele obligatiilor ce ii revin acestuia din contractul de asigurare.

În conformitate cu dispoziţiile art. 46 alin. (1) pct. 1 din Ordinul CSA nr. 5/2010, în cazul în care accidentul de vehicul face obiectul unui proces penal, despăgubirile se stabilesc pe cale amiabilă, dacă, potrivit legii, acţiunea penală a fost stinsă sau poate fi stinsă prin împăcarea părţilor.
Împăcarea părţii vătămate cu învinuitul în procesul penal, în condiţiile art. 132 C. pen., nu are relevanţă cu privire la răspunderea asigurătorului RCA al autoturismului condus de învinuit, față de daunele provocate părţii vătămate de către autorul accidentului, şi, ca atare, este admisibilă acţiunea civilă în despăgubiri formulată de partea vătămată împotriva asigurătorului de răspundere civilă. [ICCJ, Secţia a II-a civilă, Decizia nr. 576 din 19 februarie 2015, www.scj.ro]