Fideiusiunea este contractul prin care o parte, fideiusorul, se obliga fata de cealalta parte, care are intr-un alt raport obligational calitatea de creditor, sa execute, cu titlu gratuit sau in schimbul unei remuneratii, obligatia debitorului daca acesta din urma nu o executa.
Caracterul unilateral nu este esenta fideiusiunii. In masura in care contractul de fideiusiune prevede obligatii si in sarcina creditorului, el devine sinalagmatic. Este cazul, spre exemplu, al obligatiei asumate de creditor de a aduce si alte garantii menite a asigura realizarea creantei garantate sau al aceleia de a reduce cuantumul datoriei principale. Dar nu orice obligatie ce incumba creditorului confera fideiusiunii caracter sinalagmatic, ci numai acelea care reprezinta o reala contraprestatie pentru obligatia fideiusorului. Astfel, nu este de natura sa confere caracter sinalagmatic fideiusiunii obligatia creditorului prevazuta de art. 2302 C. civ., de a informa fideiusorul, la cererea acestuia, asupra continutului si modalitatilor obligatiei principale si asupra stadiului executarii acesteia. [L. Pop, I.F. Popa, S.I. Vidu, Tratat elementar de drept civil. Obligatiile, Editura Universul Juridic, Bucuresti 2012, p. 782]
Fideiusiunea va putea fi incheiata valabil prin contract intre creditor si fideiusor, dar si pe baza unui contract incheiat intre fideiusor si debitor, prin mecanismul stipulatiei pentru altul, in acest caz contractul urmand a-si produce efectele de la data ecceptarii stipulatiei de catre creditor [art. 1286 alin. (1) C. civ.], sau prin contract incheiat intre absenti, pe baza mecanismului cererii si al ofertei, in acest caz oferta si acceptarea urmand a fi emise in forma ceruta de lege pentru incheierea valabila a contractului, potrivit art. 1187 C. civ. (forma solemna). [G. Boroi, A. Ilie, Comentariile Codului Civil. Garantiile personale. Privilegiile si garantiile reale, Editura Hamangiu 2012, p. 12]
Menţiunea din contract potrivit careia fidejusorii inţeleg sa constituie ipoteci şi gajuri la simpla cerere a bancii nu reprezinta o transformare a acestei garanţii personale intr-o garanţie reala viitoare, ci reprezinta o formula de natura sa intareasca consimţamantul lor in calitate de fidejusor. [ICCJ, Sectia a II-a Civila, Decizia nr. 3602/2011, www.scj.ro]