Art. 2.310. Pierderea dreptului de regres

(1) Fideiusorul care a platit o datorie nu are actiune impotriva debitorului principal care a platit ulterior aceeasi datorie fara ca fideiusorul sa il fi instiintat cu privire la plata facuta.

(2) Fideiusorul care a platit fara a-l instiinta pe debitorul principal nu are actiune impotriva acestuia daca, la momentul platii, debitorul avea mijloacele pentru a declara stinsa datoria. In aceleasi imprejurari, fideiusorul nu are actiune impotriva debitorului decat pentru sumele pe care acesta ar fi fost chemat sa le plateasca, in masura in care putea opune creditorului mijloace de aparare pentru a obtine reducerea datoriei.

(3) In toate cazurile, fideiusorul pastreaza dreptul de a cere creditorului restituirea, in tot sau in parte, a platii facute.