(1) Scrisoarea de garantie este angajamentul irevocabil si neconditionat prin care o persoana, denumita emitent, se obliga, la solicitarea unei persoane denumite ordonator, in considerarea unui raport obligational preexistent, dar independent de acesta, sa plateasca o suma de bani unei terte persoane, denumita beneficiar, in conformitate cu termenii angajamentului asumat.
(2) Angajamentul astfel asumat se executa la prima si simpla cerere a beneficiarului, daca prin textul scrisorii de garantie nu se prevede altfel.
(3) Emitentul nu poate opune beneficiarului exceptiile intemeiate pe raportul obligational preexistent angajamentului asumat prin scrisoarea de garantie si nu poate fi tinut sa plateasca in caz de abuz sau de frauda vadita.
(4) Emitentul care a efectuat plata are drept de regres impotriva ordonatorului scrisorii de garantie.
(5) In lipsa unei conventii contrare, scrisoarea de garantie nu este transmisibila odata cu transmiterea drepturilor si/sau obligatiilor din raportul obligational preexistent.
(6) Beneficiarul poate transmite dreptul de a solicita plata in cadrul scrisorii de garantie, daca in textul acesteia s-a prevazut in mod expres.
(7) Daca in textul scrisorii de garantie nu se prevede altfel, aceasta produce efecte de la data emiterii ei si isi inceteaza de drept valabilitatea la expirarea termenului stipulat, independent de remiterea originalului scrisorii de garantie.
Fara a nega multitudinea raporturilor juridice de natura contractuala ce pot exista in relatia tripartita dintre emitent, ordonator si beneficiar, trebuie sa observam faptul ca, in principal, mecanismul scrisorii de garantie este constituit tocmai pentru a evita incheierea unui contract intre emitent si beneficiar. Mai mult decat atat, mecanismul cererii si al ofertei opereaza in acest caz intre ordonator si emitent, neputandu-se afirma, in conditiile in care Codul civil adopta expres teoria actului unilateral ca izvor de obligatii, incheierea unui contract unilateral intre emitent si beneficiar. [G. Boroi, A. Ilie, Comentariile Codului Civil. Garantiile personale. Privilegiile si garantiile reale, Editura Hamangiu 2012, p. 71]
Scrisoarea de garantie este un contract incheiat, ca si fideiusiunea, intre creditor (beneficiar) si garantul-emitent, dar care genereaza un alt tip de garantie decat fideiusiunea. Fideiusiunea genereaza o obligatie (subsidiara) de plata a datoriei principale, fideiusorul fiind un debitor subsidiar, iar obligatia sa, accesorie datoriei principale. De aici, posibilitatea fideiusorului de a ridica creditorului orice exceptie dobandea debitorul din raportul obligational principal. La scrisoarea de garantie nu functioneaza aceasta logica, deoarece ea genereaza (in toate cazurile) o noua obligatie al carui obiect este (intotdeauna) o suma de bani (cu titlu de garantie), pe care o datoreaza emitentul; si aceasta indiferent de natura concreta a prestatiei datorate de debitor creditorului sau. De unde, obligatia pecuniara generata prin scrisoare de garantie nu este un accesoriu al creantei garantate, ci e juridic independenta de ea, cu efectul ca emitentul nu este un debitor subsidiar al unei obligatii initiale a ordonatorului si, deci nu se poate folosi in contra creditorului de exceptiile pe care le avea debitorul (ordonatorul). [P. Vasilescu, Drept civil. Obligatii, Editura Hamangiu 2012, p. 135]
Efectul caracterial al acestei garantii este ca, daca debitorul-ordonator nu plateste ceea ce datoreaza beneficiarului scrisorii de garantie, emitentul este tinut nu sa faca plata datoriei, ci sa achite o suma de bani beneficiarului. Intotdeauna plata la care e tinut emitentul consta intr-o suma de bani, indiferent daca prin scrisoarea de garantie se garanteza (sau nu) executarea unei obligatii pecuniare. Aspectul e esential si deosebeste scrisoarea de garantie de scrisoarea de confort. Vazandu-se urmarit pentru plata, garantul (emitent) nu poate opune beneficiarului exceptii intemeiate pe raportul obligational preexistent angajamentului asumat prin scrisoarea de garantie. [P. Vasilescu, Drept civil. Obligatii, Editura Hamangiu 2012, p. 136]
Garantia trebuie executata, in principiu, la prima si simpla cerere a beneficiarului. De asemenea, in consecinta caracterului autonom, emitentul nu poate opune beneficiarului exceptiile intemeiate pe raportul juridic fundamental. El are insa obligatia de a refuza plata garantiei in caz de abuz sau frauda vadita din partea beneficiarului, solutie pe deplin intemeiata, caci scrisoarea de garantie nu poate fi un instrument pentru beneficiar de a-l spolia pe altul [art. 2321 alin. (3) teza finala C. civ.]. Frauda este vadita atunci cand ea poate fi cunoscuta emitentului fara ca pentru aceasta sa fie necesare verificari asupra raportului juridic fundamental. Nicio astfel de cercetare nu este posibila, caci ea ar contraveni caracterului autonom al scrisorii de garantie. In cazul in care emitentul ar face plata garantiei, desi cererea este abuziva sau vadit frauduloasa, el risca sa nu poata exercita cu succes regresul impotriva ordonatorului, asa cum se va vedea in continuare. [L. Pop, I.F. Popa, S.I. Vidu, Tratat elementar de drept civil. Obligatiile, Editura Universul Juridic, Bucuresti 2012, p. 797]
In cazul in care emitentul nu plateste beneficiarului suma de bani stipulata in cuprinsul angajamentului, beneficiarul va avea aceleasi drepturi pe care le are orice crediror chirografar al emitentului. Beneficiarul nu va deveni creditor chirografar al emitentului decat daca solicita plata garantiei in termenul de valabilitate al scrisorii de garantie, dupa acest termen obligatia de garantie nemaiputand produce efecte. Mai mult, refuzul de plata al emitentului va trebui sa fie neintemeiat. [G. Boroi, A. Ilie, Comentariile Codului Civil. Garantiile personale. Privilegiile si garantiile reale, Editura Hamangiu 2012, p. 73]
In urma platii, emitentul are de drept actiune in regres impotriva ordonatorului scrisorii de garantie. Solutia noului Cod civil este contrara uzantelor comerciale si a legii de inspiratie, intrucat scrisoarea de garantie nu da indeobste drept ope legis la recurs subrogatoriu, subrogatia nefiind totusi exclusa daca este prevazuta contractual. Cu alte cuvinte, scrisoarea de garantie exclude subrogatia personala legala, dar poate admite pe cea conventionala. Legea romana a preferat sa faca regula din subrogatia legala, dar credem ca se poate renunta eficient la beneficiul regresului, intrucat art. 2303 NCC nu este aplicabil si scrisorii de garantie, ci doar fideiusiunii. Alaturi de recursul subrogatoriu, garantului i se mai poate recunoaste un recurs personal impotriva ordonatorului, intemeiat fie pe raporturile contractuale dintre ei, preexistente scrisorii de garantie, fie pe ideea de mandat. [P. Vasilescu, Drept civil. Obligatii, Editura Hamangiu 2012, p. 137]
Consecinţa emiterii unei scrisori de garanţie bancară constă în asumarea unei obligaţii noi de plată în condiţiile expres stipulate, obligaţie distinctă şi autonomă de obligaţia principală, care obligă garantul strict în limita obiectului indicat în cuprinsul său.
În cazul în care garantul nu şi-a asumat obligaţia de a suporta obligaţiile debitoarei locatar din contractul de închiriere, ci numai obligaţia de a emite o scrisoare de garanţie bancară în limita unei anumite sume de bani – pe care a şi îndeplinit-o – nu se poate reţine că locatorul creditor are faţă de acesta un drept privind toate obligaţiile debitoarei care să poată fi valorificat prin exercitarea unei acţiuni oblice. [ICCJ, Secţia a II-a civilă, Decizia nr. 3969 din 11 decembrie 2014, www.scj.ro]