Cel lipsit de capacitatea de a instraina sau, dupa caz, de a se obliga nu poate renunta la prescriptie.
Prin capacitatea de a instraina sau, dupa caz, de a se obliga trebuie sa intelegem altceva decat capacitatea deplina de exercitiu? Raspunsul pare sa fie in mod evident afirmativ, fiindca atunci cand legiuitorul a avut in vedere capacitatea de exercitiu el s-a exprimat fara echivoc, ca in cazul art. 2515 alin. (3), unde se specifica expres ca numai persoana cu capacitate deplina de exercitiu poate sa convina cu privire la modificarea termenelor de prescriptie ori a reglementarilor privitoare la inceputul, intreruperea si suspendarea prescriptiei. Ca atare, dupa parerea noastra, capacitatea de a instraina sau de a se obliga evoca o aptitudine suplimentara capacitatii de exercitiu, si anume aptitudinea celui ce vrea sa renunte la prescriptie de a putea dispune de dreptul subiectiv in legatura cu care s-a nascut actiunea supusa prescriptiei, ori, dupa caz, de a-si asuma obligatia in legatura cu care s-a nascut actiunea. O asemenea aptitudine lipseste, spre pilda, mandatarului general al celui ce poate invoca prescriptia, deoarece acesta este indreptatit sa faca, in numele celui pe care il reprezinta, doar acte de conservare si administrare, iar renuntarea la prescriptie este un act de dispozitie. [I. Reghini, S. Diaconescu, P. Vasilescu, Introducere in dreptul civil, Editura Hamangiu 2013, p. 699]