(1) Daca prin lege nu se prevede altfel, prescriptia dreptului la actiune izvorat din transmiterea unor bunuri sau executarea unor lucrari, cu vicii aparente, in cazurile in care legea sau contractul obliga la garantie si pentru asemenea vicii, incepe sa curga de la data predarii sau receptiei finale a bunului ori a lucrarii sau, dupa caz, de la data implinirii termenului prevazut de lege ori stabilit prin procesul-verbal de constatare a viciilor, pentru inlaturarea de catre debitor a viciilor constatate.
(2) Dispozitiile alin. (1) se aplica si in cazul lipsei calitatilor convenite ori al lipsurilor cantitative, insa numai daca oricare dintre aceste lipsuri puteau fi descoperite, fara cunostinte speciale, printr-o verificare normala.
In cazul in care vanzatorul sau executantul unei lucrari isi asuma si obligatia de garantie pentru viciile aparente, o asemenea obligatie putand fiind prevazuta in contractul incheiat de parti ori putand rezulta din lege (cum ar fi bunurile supuse legislatiei privind protectia consumatorilor), prescriptia dreptului la actiunea in raspundere curge din urmatoarele momente, in functie de imprejurarile concrete:
– din momentul predarii bunului, cand obligatia consta in transmiterea bunului;
– din momentul receptiei finale a bunului sau lucrarii, cand obligatia consta in executia unui bun sau a unei lucrari;
– din momentul implinirii termenului stabilit de lege ori conventional de parti, in procesul verbal de constatare a viciilor, pentru inlaturarea de debitor a viciilor constatate. [C. G. Frentiu, Comentariile Codului civil. Prescriptia extinctiva. decaderea si calculul termenelor, Editura Hamangiu 2012, p. 123]
Raspunderea poate fi antrenata si pentru lipsa calitatilor convenite ale bunului sau lucrarii ori pentru lipsurile cantitative ale bunului sau lucrarii, cu conditia ca aceste lipsuri sa fi putut fi descoperite printr-o simpla verificare normala, care nu reclama cunostinte de specialitate.
In lipsa unei reglementari derogatorii, termenul de prescriptie este cel general, de 3 ani, prevazut de art. 2517 NCC.
Prescriptia actiunii in raspundere pentru lipsa calitatilor convenite ale bunului sau lucrarii ori pentru lipsurile cantitative ale bunului sau lucrarii curge, in lipsa unei reglementari speciale derogatorii, dupa caz:
– din momentul predarii bunului sau al receptiei finale ale lucrarii;
– din momentul expirarii termenului stabilit de lege sau prin conventia partilor pentru acoperirea lipsurilor.
Potrivit art. 2530 NCC sunt stabilite, asadar, doua momente alternative, obiective, de la care curge termenul de prescriptie extinctiva, si anume un moment principal, acela al predarii bunului ori al receptiei finale a lucrarii si un moment subsidiar, acela al implinirii termenului prevazut de lege ori prin conventia partilor in vederea inlaturarii viciilor constatate, respectiv acoperirii lipsei calitatilor ori cantitatilor stabilite.
In situatia in care, potrivit unei dispozitii spaciale sau vointei partilor, viciile aparente trebuie denuntate intr-un anumit termen, sub sanctiunea decaderii, prevazuta de art. 2545 NCC, nerespectarea termenului de denuntare duce la pierderea garantiei, astfel incat prescriptia ramane fara obiect. [C. G. Frentiu, Comentariile Codului civil. Prescriptia extinctiva, decaderea si calculul termenelor, Editura Hamangiu 2012, p. 124]