1) In lipsa alegerii legii de catre soti, legea aplicabila divortului este:
a) legea statului pe teritoriul caruia sotii au resedinta obisnuita comuna la data introducerii cererii de divort;
b) in lipsa resedintei obisnuite comune, legea statului pe teritoriul caruia sotii au avut ultima resedinta obisnuita comuna, daca cel putin unul dintre soti mai are resedinta obisnuita pe teritoriul acestui stat la data introducerii cererii de divort;
c) in lipsa resedintei obisnuite a unuia din soti pe teritoriul statului unde acestia au avut ultima resedinta obisnuita comuna, legea cetateniei comune a sotilor la data introducerii cererii de divort;
d) in lipsa cetateniei comune a sotilor, legea ultimei cetatenii comune a sotilor, daca cel putin unul dintre ei a pastrat aceasta cetatenie la data introducerii cererii de divort;
e) legea romana, in toate celelalte cazuri.
(2) Daca legea straina, astfel determinata, nu permite divortul ori il admite in conditii deosebit de restrictive, se aplica legea romana, in cazul in care unul dintre soti este, la data cererii de divort, cetatean roman sau are resedinta obisnuita in Romania.
(3) Prevederile alin. (2) sunt aplicabile si in cazul in care divortul este carmuit de legea aleasa de soti.
Atunci când într-o cauză având ca obiect desfacerea căsătoriei cu elemente de extraneitate se analizează problema competenţei exclusive sau alternative a instanţelor naţionale, instanţa sesizată trebuie să aibă în vedere dispoziţiile Regulamentului (C.E.) nr. 2201/2003, în ordinea de prioritate stabilită de text. [Curtea de Apel Timişoara, Secţia I civilă – complet specializat de familie şi minori, Decizia civilă nr. 242 din 19 martie 2013, portal.just.ro]