(1) In lipsa alegerii, se aplica legea statului cu care actul juridic prezinta legaturile cele mai stranse, iar daca aceasta lege nu poate fi identificata, se aplica legea locului unde actul juridic a fost incheiat.
(2) Se considera ca exista atari legaturi cu legea statului in care debitorul prestatiei caracteristice sau, dupa caz, autorul actului are, la data incheierii actului, dupa caz, resedinta obisnuita, fondul de comert sau sediul social.
Legea reglementeaza un criteriu pincipal de localizare a actului juridic (existenta legaturilor cele mai stranse intre actul juridic si un sistem de drept) si un criteriu subsidiar (locul incheierii actului).
Este de retinut faptul ca aplicarea celor doua legi nu este alternativa, ci subsecventa, deoarece legea locului incheierii actului actului juridic se aplica in subsidiar numai
daca nu poate fi identificata legea statului cu care actul juridic prezinta legaturile cele mai stranse.
Localizarea obiectiva a actului juridic are un caracter subsidiar fata de aplicarea principiului autonomiei de vointa a partilor.
Criteriul principal de localizare obiectiva a actului il constituie „legaturile cele mai stranse” dintre respectivul act si legea unui stat.
In lipsa normei „lex voluntatis”, se aplica cu prioritate legea statului cu care contractul prezinta legaturile cele mai stranse.
In subsidiar se aplica criteriul „locului incheierii contractului”, in cazul in care legea statului cu care contractul prezinta legaturile cele mai stranse nu poate determinata. [N. Diaconu, Drept international privat, Editura Universitara, Bucuresti 2013 p. 272]