(1) Actele juridice facute de organele de administrare ale persoanei juridice, in limitele puterilor ce le-au fost conferite, sunt actele persoanei juridice insesi.
(2) In raporturile cu tertii, persoana juridica este angajata prin actele organelor sale, chiar daca aceste acte depasesc puterea de reprezentare conferita prin actul de constituire sau statut, in afara de cazul in care ea dovedeste ca tertii o cunosteau la data incheierii actului. Simpla publicare a actului de constituire sau a statutului persoanei juridice nu constituie dovada cunoasterii acestui fapt.
(3) Clauzele sau dispozitiile actului de constituire ori ale statutului, precum si hotararile organelor statutare ale persoanei juridice care limiteaza sau largesc puterile conferite exclusiv de lege acestor organe sunt considerate nescrise, chiar daca au fost publicate.
Textul legal deroga de la prevederile art. 1309 NCC din materia reprezentarii, conform carora contractul incheiat de persoana care actioneaza in calitate de reprezentant, insa fara a avea imputernicire sau cu depasirea puterilor conferite, nu produce efecte intre reprezentat si tert [art. 1309 alin. (1) NCC]. (…) Prin derogare de la dispozitiile art. 20-21 NCC, legiuitorul introduce si o prezumtie in favoarea tertilor, in sensul ca simpla publicare a actului de constituire sau a statului persoanei juridice nu constituie dovada cunoasterii acestui fapt. [M.A.G. Dima, Comentariile Codului civil. Persoana juridica (art. 187-251), Editura Hamangiu 2013, p. 300]
O clauza sau o dipozitie considerata nescrisa este o clauza sau o dispozitie inexistenta in cuprinsul actului juridic. Ea poate fi ignorata, legal, de cel caruia i se opune. Nu este vorba de o prezumtie (care, eventual, sa poata fi rasturnata), ci de o sanctiune, mai energica decat nulitatea. Consecinta calificarii unei clauze ca fiind nescrisa este lipsirea ei de efecte. Nu este nevoie de o actiune in instanta pentru a invalida clauza, prin anularea, constatarea nulitatii sau prin declararea inopozabilitatii ei, ci doar de afirmarea – in caz de solicitare amiabila sau judiciara de aplicare a sa – a caracterului de clauza nescrisa. [G. Piperea in Noul Cod Civil. Comentariu pe articole, Editura C.H. Beck, Bucuresti 2012, p. 220]
Raporturile de mandat care guverneaza relatia dintre administratori si societate, difera de regulile mandatului de drept comun, legea societatilor comerciale impunand o reglementare mai amanuntita a acestui tip de mandat prin norme de ordine publica, in scopul securitatii raporturilor juridice de natura comerciala si, nu in ultimul rand, al protectiei tertilor.
In acest sens, sunt si dispozitiile din art.55 din LSC potrivit carora la societatile cu raspundere limitata clauzele actului constitutiv ori hotararile organelor statutare ale societatii care limiteaza puterile conferite de lege organelor societatii, sunt inopozabile tertilor, chiar daca au fost publicate, prin urmare sunt lipsite de eficacitate, prevaland puterile conferite de lege. (…)
Asa fiind, hotararea AGA, prin care a fost imputernicit cu vanzarea imobilului numai unul dintre administratori, semnifica o limitare a puterilor de reprezentare conferite de lege celuilalt administrator, inopozabila tertilor in baza textului de lege susmentionat si prin urmare, actul de vanzare-cumparare incheiat de societatea cumparatoare cu administratorul societatii vanzatoare, investit cu dreptul de a reprezenta societatea, in puterea legii, este pe deplin valabil sub aspectul consimtamantului vanzatorului care emana de la reprezentantul sau legal.
Mai trebuie subliniat, ca numai in raporturile dintre administratori si societate, restrictiile impuse prin hotararea adunarii generale cu privire la dreptul de reprezentare al celui de-al doilea administrator, pot produce consecinte juridice in masura in care operatiunea incheiata de administrator cu nesocotirea acestor restrictii a produs pagube societatii. [ICCJ., Sectia comerciala, Decizia nr. 2656 din 30 octombrie 2009, www.scj.ro]
Limitele dreptului de reprezentare al administratorilor societății. Contract de ipotecă încheiat de unul dintre administratori. Potrivit dispoziţiilor art. 70 ind.1 din Legea nr. 31/1990, actele de dispoziţie asupra bunurilor unei societăţi pot fi încheiate în temeiul puterilor conferite reprezentanţilor legali ai societăţii, după caz, prin lege, actul constitutiv sau hotărârile organelor statutare ale societăţii adoptate în conformitate cu prevederile prezentei legi şi ale actului constitutiv al societăţii, nefiind necesară o procură specială şi în formă autentică în acest scop, chiar dacă actele de dispoziţie trebuie încheiate în formă autentică.
Astfel, în cazul în care la încheierea unui contract de ipotecă societatea a fost reprezentată doar de către unul dintre administratori, această reprezentare respectând dispoziţiile Legii nr. 31/1990 şi actul constitutiv, nu se poate vorbi de lipsa consimţământului la încheierea actului, faptul că celălalt administrator nu şi-a dat acordul neimpietând asupra valabilităţii actului încheiat între societate – care a fost legal reprezentată – şi o terţă persoană. [ICCJ, Secţia a II-a civilă, Decizia nr. 731 din 5 martie 2015, www.scj.ro]