(1) Daca formalitatea de publicitate nu a fost realizata, iar aceasta nu era prevazuta de lege cu caracter constitutiv, drepturile, actele, faptele sau alte raporturi juridice supuse publicitatii sunt inopozabile tertilor, afara de cazul in care se dovedeste ca acestia le-au cunoscut pe alta cale.
(2) Atunci cand legea prevede ca simpla cunoastere de fapt nu suplineste lipsa de publicitate, absenta acesteia poate fi invocata de orice persoana interesata, inclusiv de tertul care a cunoscut, pe alta cale, dreptul, actul, faptul sau raportul juridic supus publicitatii.
(3) In toate cazurile insa, simpla cunoastere a dreptului, actului, faptului sau raportului juridic nu suplineste lipsa de publicitate fata de alte persoane decat tertul care, in fapt, le-a cunoscut.
Neindeplinirea formalitatii de publicitate a drepturilor, a actelor a faptelor sau a altor raporturi juridice, care nu are efect constitutiv de drept, atrage inopozabilitatea acestor situatii juridice fata de tertii de buna-credinta. (…) Potrivit art. 14 alin. (2) NCC, buna-credinta a tertilor se prezuma insa pana la proba contrara (…) In cazul rasturnarii prezumtiei bunei-credinte, tertii nu mai pot invoca nici prezumtia exactitatii inscrierilor in registrul public, intrucat s-a dovedit ca ei au cunoscut, in fapt, existenta dreptului neinscris si pe adevaratul sau titular. In acest sens, art. 14 alin. (1) NCC prevede ca orice persoana fizica sau juridica trebuie sa isi exercite drepturile si sa isi execute obligatiile cu buna-credinta, in acord cu ordinea publica si cu bunele moravuri. Asa fiind, drepturile, actele, faptele sau alte raporturi juridice neinscrise in registrele de publicitate sunt opozabile tertilor care le-au cunoscut pe alta cale. [A. Trailescu in Noul Cod Civil. Comentariu pe articole, Editura C.H. Beck, Bucuresti 2012, p. 23]