(1) In cazul ruperii logodnei, sunt supuse restituirii darurile pe care logodnicii le-au primit in considerarea logodnei sau, pe durata acesteia, in vederea casatoriei, cu exceptia darurilor obisnuite.
(2) Darurile se restituie in natura sau, daca aceasta nu mai este cu putinta, in masura imbogatirii.
(3) Obligatia de restituire nu exista daca logodna a incetat prin moartea unuia dintre logodnici.
Spre deosebire de raspunderea pentru ruperea logodnei (art. 269 NCC), darurile de logodna sunt supuse restituirii fara a distinge dupa cum logodna a luat sfarsit prin consimtamantul partilor care au luat, impreuna, decizia de a „desface” logodna sau daca mentinerea logodnei nu a mai fost posibila din cauze reprosabile unuia dintre logodnici. [E. Florian in Noul Cod Civil. Comentariu pe articole, Editura C.H. Beck, Bucuresti 2012, p.268]
In cazul ruperii logodnei, principiul este restituirea darurilor facute reciproc de logodnici in considerarea logodnei sau a casatoriei, iar exceptia sunt darurile obisnuite, pe care logodnicii sunt indreptatiti sa le pastreze. Darurile obisnuite sunt bunurile de valoare mica sau medie, in functie de nivelul de trai al persoanei care le-a facut, remise cu ocazii cum ar fi ziua de nastere sau sarbatorile de peste an, ocazii cu care se fac de obicei cadouri, chiar si in cazul in care logodna nu ar fi fost incheiata. [C. C. Hageanu, Dreptul familiei si actele de stare civila, Editura Hamangiu 2012, p. 17]
Pot fi considerate „obisnuite” darurile de mica valoare facute pentru a respecta un obicei social (de exemplu, aniversarea zilei de nastere) si care au o valoare modica in raport cu nivelul de trai al donatorului. (…) Darurile por fi considerate „obisnuite” atat prin raportare la momentul si contextul oferirii acestora cat si prin raportare la nivelul de trai si starea materiala a persoanelor in cauza. [A.Gherghe in Noul Cod Civil. Studii si comentarii. Vol I, Cartea I si Cartea a II-a, Editura Universul Juridic 2012 p. 617]
O situatie este cea a inelului de logodna, care trebuie inclus in categoria darurilor ce trebuie restituite, mai ales ca acesta poate avea pentru cel ce l-a daruit o valoare sentimentala, in cazul in care este o bijuterie de familie. [C. C. Hageanu, Dreptul familiei si actele de stare civila, Editura Hamangiu 2012, p. 18]