(1) Partea care rupe logodna in mod abuziv poate fi obligata la despagubiri pentru cheltuielile facute sau contractate in vederea casatoriei, in masura in care au fost potrivite cu imprejurarile, precum si pentru orice alte prejudicii cauzate.
(2) Partea care, in mod culpabil, l-a determinat pe celalalt sa rupa logodna poate fi obligata la despagubiri in conditiile alin. (1).
Logodnicul parasit trebuie sa dovedesca mai intai existenta promisiunii reciproce de casatorie (prin orice mijloace de proba, apoi existenta conditiilor raspunderii civile delictuale. In general, nu exista vinovatie in ruperea unilaterala a logodnei, dar vinovatia poate rezulta din circumstantele despartirii si rezida in modalitatea in care aceasta se efectueaza: ruperea logodnei din capriciu sau lejeritate, ruperea brutala sau tardiva a logodnei. In aceasta materie, vinovatia ar putea fi, de asemenea, caracterizata prin lipsa sinceritatii si prin atitudine neloiala a autorului ruperii logodnei. Se observa ca angajarea raspunderii pentru ruperea logodnei depinde de aprecierea ideii de culpa. [A. Gherghe in Noul Cod Civil. Studii si comentarii. Vol I, Cartea I si Cartea a II-a, Editura Universul Juridic 2012, p. 620]
In ceea ce priveste infidelitatea unuia dintre logodnici, ce constituie cauza a ruperii logodnei, ea nu poate fi apreciata ca avand caracter abuziv, daca nu se dovedeste ca, spre exemplu, infidelitatea exista anterior logodnei si cu toate acestea s-a incheiat logodna, care a durat o perioada semnificativa de timp, iar ulterior aceasta s-a rupt cu putin timp inainte de incheierea casatoriei. Ruperea logodnei poate fi considerata insa in anumite imprejurari si ca un element de sinceritate, de buna-credinta din partea logodnicului infidel in relatia dintre logodnici. [G.C. Frentiu, Comentariile Codului Civil. Familia. Art. 258-534, Editura Hamangiu 2012, p. 36]
Pentru a nu se înfrânge caracterul liber al consimțământului referitor la încheierea căsătoriei, logodnicii au oricând posibilitatea de a rupe logodna de comun acord, urmând principiul mutuum consensus, mutuum dissensus. În același timp, această posibilitate trebuie să-i fie recunoscută unui logodnic chiar dacă nu are acordul celuilalt, dar manifestă bună-credință în ruperea logodnei.
În lumina acestor considerații, caracterul abuziv trebuie să fie o înfrângere totală a bunei-credințe privind ruperea logodnei, fiind în sarcina persoanei interesate să răstoarne această prezumție. În aprecierea caracterului abuziv, alături de elementul intențional, trebuie avut în vedere atât elementul temporal (respectiv durata logodnei), cât și elementul material (respectiv motivele concrete).
Culpabilă este și infidelitatea unui logodnic ce poate determina ruperea logodnei de către logodnicul vătămat, acesta din urmă având dreptul de a solicita repararea prejudiciului. Totuși, este de apreciat că infidelitatea unui logodnic urmată de ruperea logodnei din propria sa inițiativă nu poate constitui un abuz în sensul dat de art. 269, întrucât între logodnici nu se instituie obligația de fidelitate. Dimpotrivă, o atare ipoteză poate fi interpretată în sensul „bunei-credințe” pe care logodnicul infidel o dovedește față de cealaltă parte, bună-credință privită ca sinceritate în relația dintre cei doi logodnici, cu condiția ca infidelitatea să fi intervenit ulterior încheierii logodnei. Dacă însă infidelitatea logodnicului este anterioară încheierii logodnei și a continuat pe parcursul acesteia sau logodnicul infidel rupe logodna fie la un interval deosebit de scurt după încheiere, fie cu puțin timp înainte de căsătorie, caracterul abuziv poate fi reținut. [Judecătoria Botoșani, Sentinţa civilă nr. 16494/17.12.2014, www.rolii.ro]
Dispozițiile art. 269 Noul Cod civil nu devin incidente atunci când ruperea logodnei intervine prin voința ambilor logodnici sau doar a unuia dintre ei, ci atunci când logodna este ruptă în mod abuziv. În ceea ce privește caracterul abuziv, acesta trebuie să fie o înfrângere totală a bunei credințe. Având în vedere că buna credință se prezumă, titularul acțiunii în despăgubiri solicitate în temeiul art. 269 Noul Cod Civil trebuie să probeze caracterul abuziv al ruperii logodnei.
În doctrină se consideră că în aprecierea caracterului abuziv trebuie să se țină seama de caracterul intențional, de elementul temporal (durata în timp a logodnei) și elementul material (motivele concrete care au justificat ruperea logodnei. Spre exemplu, o logodnă ruptă la scurt timp după încheierea ei poate fi apreciată ca abuzivă, o astfel de atitudine punând în discuție seriozitatea pe care cel pune capăt logodnei o manifestă la încheierea acesteia. De asemenea, poate fi considerată ca abuzivă ruperea logodnei cu puțin înainte de data stabilită pentru celebrarea căsătoriei, după o conviețuire faptică a logodnicilor o perioadă îndelungată de timp, după ce au fost distribuite invitațiile de nuntă, după ce s-au efectuat cheltuielile necesare pregătirii nunții, după ce au fost depuse actele la oficiul stării civile.
În speță, nu se regăsește niciuna dintre aceste situații, motiv pentru care în mod corect a reținut instanța de fond că apelantul reclamant nu a dovedit caracterul abuziv al ruperii logodnei de către intimata pârâtă IA. Faptul că aceasta s-a distanțat de reclamant, nu poate constitui o atitudine abuzivă, care să antreneze obligația acesteia de plată de despăgubiri pentru ruperea logodnei.
Mai mult, în cuprinsul corespondenței electronice purtată cu apelantul reclamant, intimata pârâtă IA îi reproșează infidelitatea acestuia. Or, infidelitatea unuia dintre logodnici, ca și cauză de rupere a logodnei, nu poate fi apreciată ca având un caracter abuziv.
De asemenea, din corespondența electronică purtată de reclamant și intimata pârâtă rezultă că aceasta din urmă a fost deranjată de faptul că reclamantul ar fi afirmat despre ea că este prostituată. Or, răcirea relației în acest context nu poate fi considerată abuzivă. [Curtea de Apel București – Secția a IV -a Civilă, Decizia Civilă nr. 272 A/18.06.2014, www.rolii.ro]
Atât reclamanta prin imposibilitatea sa de a se comporta independentă de familie și de imixtiunile acesteia în relația sa cu pârâtul, cât și acesta din urmă prin comportamentul său agresiv, verbal și fizic, au contribuit la destrămarea relației de logodnă, astfel că nu poate fi reținută incidența dispozițiilor art.269 C.civ. în sensul că numai una din părți a rupt abuziv logodna.
Cum ambele părți au contribuit la destrămarea relației, fiecare va trebui să suporte cheltuielile efectuate pentru contractarea căsătoriei, respectiv reclamanta pentru rochia de mireasă, pantofi și verighete pe care pârâtul va trebui să i le restituie, iar pârâtul pentru toate cheltuielile făcute de acesta, inclusiv pentru cadouri nași și inelul de logodnă.[Tribunalul Mehedinți, Decizia civilă nr. 79/2015, www.rolii.ro]