(1) Casatoria se poate incheia daca viitorii soti au implinit varsta de 18 ani.
(2) Pentru motive temeinice, minorul care a implinit varsta de 16 ani se poate casatori in temeiul unui aviz medical, cu incuviintarea parintilor sai sau, dupa caz, a tutorelui si cu autorizarea instantei de tutela in a carei circumscriptie minorul isi are domiciliul. In cazul in care unul dintre parinti refuza sa incuviinteze casatoria, instanta de tutela hotaraste si asupra acestei divergente, avand in vedere interesul superior al copilului.
(3) Daca unul dintre parinti este decedat sau se afla in imposibilitate de a-si manifesta vointa, incuviintarea celuilalt parinte este suficienta.
(4) De asemenea, in conditiile art. 398, este suficienta incuviintarea parintelui care exercita autoritatea parinteasca.
(5) Daca nu exista nici parinti, nici tutore care sa poata incuviinta casatoria, este necesara incuviintarea persoanei sau a autoritatii care a fost abilitata sa exercite drepturile parintesti.
Este discutabil daca refuzul discretionar al parintilor poate fi atacat in instanta de catre cel interesat. (…) solutia ar trebui sa fie in sensul posibilitatii de a ataca la instanta refuzul nejustificat al parintilor de a incuviinta casatoria copilului lor. Aceasta inseamna ca parintii nu pot refuza in mod discretionar sa incuviinteze casatoria, ci se pot opune in masura in care aceasta ar fi contrara interesului superior al copilului. O alta interpretare ar transforma practic incuviintarea parintilor dintr-un act permisiv, de asistare a minorului, intr-un veritabil „consimtamant la casatorie”, iar refuzul parintilor de a incuviinta casatoria s-ar transforma intr-un impediment dirimant si arbitrar, de natura sa aduca atingere substantei insesi a dreptului fundamental de a se casatori. [S.P.Gavrila, Institutii de dreptul familiei in reglementarea noului Cod Civil, Editura Hamangiu 2012, pp. 20-21]
In ceea ce priveste minorul caruia i s-a recunoscut capacitate deplina de exercitiu anticipata, in baza art. 40 NCC, suntem de parere ca, odata recunoscuta deplina capacitate de exercitiu, minorul va putea incheia singur o casatorie, ca de altfele orice act juridic civil, fara a avea nevoie de incuviintarile si autorizarile prevazute de lege. [G.C. Frentiu, Comentariile Codului Civil. Familia. Art. 258-534, Editura Hamangiu 2012, p. 66]
Conform art. 272 alin.1 şi 2 din Codul civil, căsătoria se poate încheia dacă viitorii soţi au împlinit vârsta de 18 ani, iar pentru motive temeinice, minorul care a împlinit vârsta de 16 ani se poate căsători în temeiul unui aviz medical, cu încuviinţarea părinţilor săi sau, după caz, a tutorelui şi cu autorizarea instanţei de tutelă în a cărei circumscripţie minorul îşi are domiciliul. În cazul în care unul dintre părinţi refuză să încuviinţeze căsătoria, instanţa de tutelă hotărăşte şi asupra acestei divergenţe, având în vedere interesul superior al copilului.
Reglementarea anterioară (Codul Familiei) stabilea că vârsta minimă pentru încheierea căsătoriei este diferenţiată în funcţie de sex, 18 ani pentru bărbat şi 16 ani pentru femeie, iar în mod excepţional, pentru motive temeinice minora se putea căsători şi înainte de împlinirea vârstei minime, de la 15 ani, dar cu încuviinţarea dată, după caz, de preşedintele consiliului judeţean sau de primarul general al municipiului Bucureşti în cuprinsul căruia aceasta îşi avea domiciliul, pentru obţinerea aprobării fiind necesar un aviz dat de un medic oficial.
Noua reglementare stabileşte cu caracter de principiu că vârsta minimă de căsătorie este 18 ani, admiţându-se totuşi că atât bărbatul, cât şi femeia, se pot căsători la împlinirea vârstei de 16 ani, fără a mai fi permisă sub nicio formă încheierea căsătoriei de către femeia care a împlinit 15 ani, indiferent de starea acesteia de graviditate. [Tribunalul Galați, Decizia nr. 10/2015, portal.just.ro]
Ordonanță președințială. Autorizarea încheierii căsătoriei de către minor.Având în vedere că reclamanta are o relaţie de circa un an de zile, relaţie în care aceştia au conceput deja un copil ce urmează a se naşte, reclamanta fiind însărcinată în luna a 7-a , că reclamanta locuieşte deja cu viitorul soţ în domiciliul acestuia, instanţa apreciază că există motive temeinice în sensul art. 272 alin.2 Cod civil pentru autorizarea căsătoriei acesteia de către instanţa de tutelă.
Văzând că sunt îndeplinite şi celelalte condiţii impuse de disp. art. 272 alin.2 din Codul Civil, respectiv: reclamanta a împlinit vârsta de 16 ani, avizul medical eliberat de medicul de familie certifică faptul că reclamanta este aptă pentru căsătorie, părintele în viaţă al reclamantei şi-a dat încuviinţarea pentru încheierea căsătoriei, urmează ca instanţa să admită cererea formulată în sensul că va autoriza încheierea căsătoriei reclamantei. [Judecătoria Drăgășani, Sentința civilă nr. 916/2015, portal.just.ro]
”Așa cum a arătat și prima instanța, derogarea de la vârsta legală a căsătoriei, prin încuviințarea căsătoriei înainte de această vârstă, trebuie să aibă în vedere, ca orice altă măsură de dispusă cu privire la un minor, interesul superior al acestuia.
În considerarea acestui principiu, deși prima instanța a enumerat, cu titlu exemplificativ ca motiv temeinic pentru încuviințarea căsătoriei, graviditatea minorei, aspect dovedit în apel, tribunalul reține că, nefiind consacrat legislativ cu titlu de obligativitate, temeinicia acestuia rămâne tot la aprecierea instanței.
Or, în speță, reclamanta a invocat în primă instanță, faptul că trebuie să plece în străinătate, unde viitorul său soț, este deja plecat la muncă, iar în apel, starea sa de graviditate.
Instanța reține că, dincolo de aspectele sociale, morale și juridice, nașterea unui copil din afara căsătoriei, de lege lata, în condițiile recunoașterii sale de către tată, are aceleași efecte ca nașterea unui copil din căsătorie.
Trecând peste aceste aspecte, care, de-altfel, nici nu au fost invocate de către reclamantă, instanța apreciază că tocmai starea sa de graviditate, în raport de urgența și necesitatea plecării sale în străinătate, este de natură să o facă mai vulnerabilă pe reclamantă și să prejudicieze interesul său superior, deoarece, în condițiile în care în cauză nu s-a făcut dovada că intimatul DD muncește și a veniturilor sale, este în interesul reclamantei să rămână până la naștere în țară alături de părinții săi, care îi vor acorda, fiind și obligați în acest sens, ocrotirea și sprijinul de care are nevoie. Or, în străinătate în condițiile în care tatăl nu muncește sau își pierde locul de muncă atât reclamanta cât copilul său s-ar afla într-o situație de risc.” [Tribunalul Bacău, Decizia civilă nr. 564/2014, www.rolii.ro]