Art. 376. Procedura

(1) Cererea de divort se depune de soti impreuna. Ofiterul de stare civila sau notarul public inregistreaza cererea si le acorda un termen de reflectie de 30 de zile.

(2) Prin exceptie de la prevederile alin. (1), cererea de divort se poate depune la notarul public si prin mandatar cu procura autentica.

(3) La expirarea acestui termen, sotii se prezinta personal, iar ofiterul de stare civila sau, dupa caz, notarul public verifica daca sotii staruie sa divorteze si daca, in acest sens, consimtamantul lor este liber si neviciat.

(4) Daca sotii staruie in divort, ofiterul de stare civila sau, dupa caz, notarul public elibereaza certificatul de divort fara sa faca vreo mentiune cu privire la culpa sotilor.

(5) Dispozitiile art. 383 alin. (1) si (3) se aplica in mod corespunzator. Daca sotii nu se inteleg asupra numelui de familie pe care sa il poarte dupa divort ori, in cazul prevazut la art. 375 alin. (2), asupra exercitarii in comun a drepturilor parintesti, ofiterul de stare civila sau, dupa caz, notarul public emite o dispozitie de respingere a cererii de divort si indruma sotii sa se adreseze instantei de judecata, potrivit prevederilor art. 374.

(6) Solutionarea cererilor privind alte efecte ale divortului asupra carora sotii nu se inteleg este de competenta instantei judecatoresti.

Intrucat alin. (2) este unul derogatoriu si nu mentioneaza si ofiterul de stare civila, rezulta ca, in fata acestuia, cererea nu poate fi depusa decat personal. [F.A. Baias in Noul Cod Civil. Comentariu pe articole , Editura C.H. Beck, Bucuresti 2012, p. 405]

Nimic nu impiedica notarul sa pronunte divortul daca sunt indeplinite toate cerintele legale si atunci cand pe rolul instantei de judecata exista deja inregistrata o cerere de divort pe calea dreptului comun (care fie inca nu a avut primul termen de judecata, fie a avut un astfel de termen). Daca divortul va fi solutionat notarial, la termenul de judecata stabilit, daca reclamantul nu renunta la judecarea actiunii, instanta va respinge actiunea ca fiind ramasa fara obiect. [G.C. Frentiu, Comentariile Codului Civil. Familia. Art. 258-534, Editura Hamangiu 2012, p. 296]