Distinct de dreptul la prestatia compensatorie prevazut la art. 390, sotul nevinovat, care sufera un prejudiciu prin desfacerea casatoriei, poate cere sotului vinovat sa il despagubeasca. Instanta de tutela solutioneaza cererea prin hotararea de divort.
În conformitate cu prevederile acestui text legal, cererea de acordare a despăgubirilor se soluționează prin hotărârea de divorț, textul de lege fiind imperativ în acest sens, prin urmare o atare cerere se poate formula doar în cadrul acțiunii de divorț, formularea acesteia pe cale separată de cererea de divorț fiind inadmisibilă.[Judecătoria Oradea, Sentința civilă nr.893/2013, www.rolii.ro]
Fata de redactarea clara a textului, consideram ca despagubirile trebuie solicitate in cadrul procesului de divort, ca o cerere accesorie, nefiind permisa acordarea acestora pe cale separata, ulterior divortului. [M. Avram, Drept civil. Familia, Editura Hamangiu 2013, p. 144]
Orice alta paguba suferita de sotul inocent, care nu este urmarea directa a desfacerii casatoriei nu poate fi reparata in baza acestui temei. (…) Consideram ca exemplul oferit de doctrina, si anume, plata chiriei pentru inchirierea unei locuinte ca efect al alungarii sotului inocent din locuinta comuna (inchiriata sau in proprietate), se incadreaza in categoria prejudiciului care este o consecinta a circumstantelor desfacerii casatoriei, si nu o consecinta directa a desfacerii casatoriei. In aceasta situatie, in opinia noastra, sotul inocent poate obtine despagubiri fie pe temeiul raspunderii civile delictuale de drept comun, reglementata de art. 1349 NCC, fie in temeiul prevederilor art. 324 alin. (2) sau (4) NCC, dupa caz (indemnizatie de natura sa acopere cheltuielile de instalare in alta locuinta). [G.C. Frentiu, Comentariile Codului Civil. Familia. Art. 258-534, Editura Hamangiu 2012, pp. 335-337]
Art. 388 C.civ. reglementeaza o forma de raspundere civila delictuala specifica raporturilor dintre soti ca urmare a divortului. Fiind vorba de o raspundere civila delictuala, sotul care solicita despagubirile trebuie sa faca dovada îndeplinirii conditiilor pentru antrenarea acestei forme de raspundere, asa cum reies ele din art. 1357 C.civ.: prejudiciu, fapta ilicita, legatura de cauzalitate între fapta si prejudiciu si vinovatia autorului faptei ilicite. La aceste conditii se adauga si una particulara, si anume aceea ca sotul care solicita despagubiri sa fie nevinovat.
Prejudiciul poate fi atât material cât si moral, iar fapta ilicita poate sa constea în orice actiune sau inactiune a sotului vinovat, care sa fi cauzat prejudiciul. În ceea ce priveste vinovatia, conditie a raspunderii civile delictuale, aceasta nu trebuie confundata cu vinovatia sotului pentru divort (si care justifica pronuntarea divortului împotriva lui). Este vorba de vinovatie ca atitudine psihica a sotului caruia i se solicita despagubiri fata de conduita sa care se caracterizeaza în fapta ilicita.
Reclamanta nu a invocat savârsirea de catre pârât a unei fapte ilicite care sa-i fi cauzat un prejudiciu moral, ci invoca în acest sens chiar motivele de divort Or, trebuie a se face distinctie între motivele de divort (ce conduc la desfacerea casatorie din culpa exclusiva a pârâtului) si faptele prejudiciabile ce pot justifica acordarea de daune morale.
Întrucât, reclamanta nu a invocat existenta unor astfel de fapte prejudiciabile, instanta va respinge acest capat de cerere ca neîntemeiat. [Judecătoria Constanța, Sentința civilă nr. 4145/2015, portal.just.ro]
Norma legala recunoaste dreptul sotului inocent de a solicita de la sotul vinovat de destramarea casatoriei despagubiri pentru prejudiciul suferit prin desfacerea casatoriei. Un asemenea drept, este recunoscut numai sotului care nu este culpabil de destramarea casatoriei, fiind o aplicatie particulara a principiului raspunderii civile delictuale.
Acordarea acestui drept presupune indeplinirea urmatoarelor conditii cumulative: a). divortul sa se fi pronuntat din culpa exclusiva a sotului de la care se solicita despagubirea; b). sotul reclamant sa fi suferit un prejudiciu ca urmare a desfacerii casatoriei; c). prejudiciul trebuie sa fie cert, determinat sau determinabil, nereparat, in stransa legatura cu desfacerea casatoriei.
Instanta apreciaza ca, sunt indeplinite conditiile cumulative care ar justifica acordarea despagubirilor.
Din probele administrate rezulta culpa reclamantului la desfacerea casatoriei, care, in conditiile asumarii esecului casatoriei, este exclusiva. De asemenea, apreciaza ca, parata a suferit un prejudiciu ca urmare a desfacerii casatoriei, iar prejudiciul rezulta din toate imprejurarile concrete ale cauzei.
In primul rand, se retine ca, bolile de care sufera parata, nu reprezinta un efect direct al desfacerii casatoriei. Bolile au fost dobandite in timp si existau inainte de divort, conform inscrisurile depuse la dosar.
In al doilea rand, prejudiciul incercat de catre parata este unul moral si se refera la trauma emotionala intervenita ca urmare a schimbarii statului, afectarea imaginii cauzata de pierderea statului de persoana casatorita. Instanta retine ca partile au fost casatorite o perioada indelungata de timp, s-au obisnuit unul cu altul, astfel ca, o separare dupa o lunga perioada de timp petrecuta impreuna cu celalalt are un efect negativ asupra personalitatii paratei. Desfacerea unei relatii nu se poate face imediat, de o zi pe alta, ci necesita reactii indelungate de acomodare, de acceptare a unui nou statut. Se mai retine ca, partile locuiesc in mediul rural, comunitate in care desfacerea unei casatorii indelungate determina discutii, afectand imaginea paratei, in conditiile in care potrivit declaratiilor martorilor, reclamantul ar fi implicat intr-o alta relatie.
Starea psihologica a paratei este relevata de martorii audiati in cauza. Astfel, martorii au relatat starea de tristete a reclamantei, cauzata de despartirea in fapt. Cererile promovate la instanta de judecata, la executorul judecatoresc si la autoritatile locale pentru reintegrarea in locuinta comuna au provocat stres paratei, sunt neplacute si sunt de natura sa afecteze integritatea psihologica a acesteia.
Pentru motivele de fapt si de drept mentionate, instanta urmeaza sa admita cererea privind acordarea despagubirilor intemeiate pe dispozitiile art. 388 C. civ. Apreciaza ca in raport de prejudiciul concret, starea paratei, pierderea efectiva si calitatea profesionala a paratei (pensionară), suma de 2.000 lei reprezinta o reparatie echitabila.[Judecătoria Bârlad, Sentința civilă nr. 2870/2015, portal.just.ro]
Acordarea despăgubirilor prevăzute de art. 388 Cod civil, în cazul divorţului pronunţat în temeiul art. 373 alin. 1 lit. c Cod Civil. Netemeinicie. Prima instanţă: A admis acţiunea şi în parte acţiunea reconvenţională, a desfăcut căsătoria din vina reclamantei, cu reluarea de către aceasta a numele avut anterior căsătoriei şi a obligat-o la despăgubiri în favoarea pârâtului în sumă de 10.000 lei
Prima instanţă şi-a întemeiat soluţia pe dispoziţiile art. 373 litera c) cod civil raportat la art. 379 alin. 2 Cod Civil potrivit cărora, instanţa poate desface căsătoria prin divorţ, la cererea unui dintre soţi, după o separare în fapt care a durat cel puţin 2 ani, în această situaţie divorţul pronunţându-se din culpa exclusivă a soţului reclamant, reţinând că în speţă părţile s-au separat în fapt de mai mult de 5 ani.
S-a reţinut lipsa unor motive concrete de divorţ, faptul că reclamanta şi-a asumat în întregime culpa în desfacerea căsătoriei şi prejudiciul moral cauzat pârâtului de suferinţa că a fost abandonat de reclamantă care, la plecarea în Italia, a avut un scop comun cu pârâtul, acela de a aduna banii în vederea achiziţionării unei locuinţe.
Pe cale de consecinţă, în baza art. 388 Cod civil a fost obligată reclamanta să îi achite pârâtului despăgubiri în sumă de 10.000 lei cu titlu de daune morale, ca urmare a prejudiciului moral cauzat.
Instanţa de apel :
A reţinut pe de o parte că desfacerea căsătoriei a fost solicitată de reclamantă în temeiul art. 373 alin. 1 lit. c) din Codul Civil („la cererea unuia dintre soţi, după o separare în fapt care a durat cel puţin 2 ani”), în timp ce pârâtul prin cerere reconvenţională a solicitat desfacerea căsătoriei din vina reclamantei în temeiul art. 373 alin. 1 lit. b) din Codul Civil („atunci când, din cauza unor motive temeinice, raporturile dintre soţi sunt grav vătămate şi continuarea căsătoriei nu mai este posibilă”).
În primul caz, culpa în desfacerea căsătoriei este atribuită de legiuitor reclamantului care potrivit art. 934 Cod procedură civilă îşi asumă responsabilitatea pentru eşecul căsătoriei, astfel că instanţa nu administrează probe decât sub aspectul existenţei şi duratei despărţirii în fapt.
În al doilea caz, potrivit art. 933 Cod procedură civilă, culpa în destrămarea căsătoriei se stabileşte din dovezile administrate.
Tribunalul a constatat că prima instanţă a făcut referire la dispoziţiile art. 373 lit. c) şi 379 alin. 2 Cod civil, respectiv a admis în totalitate acţiunea reclamantei, în timp ce acţiunea pârâtului a fost admisă „în parte”, ceea ce înseamnă că nu a stabilit vinovăţia reclamantei în urma probelor administrate, ci a constatat că aceasta este indicată ope legis.
Prin urmare, considerentele privind relaţia extraconjugală a reclamantei, relaţie pe care aceasta a negat-o constant şi care nu reiese din nicio probă administrată (pârâtul renunţând la audierea martorului propus) nu pot fi considerate decizorii în pronunţarea soluţiei.
În al doilea rând, răspunderea specială instituită de art. 388 Cod civil operează, conform art. 45 din Legea nr. 71/2011, numai dacă motivele de divorţ s-au ivit după intrarea în vigoare a Codului civil (1 octombrie 2011).
În speţă prima instanţă a reţinut în mod expres, în două rânduri, că părţile sunt separate în fapt de peste 5 ani, adică cel puţin din septembrie 2009, astfel că la data intrării în vigoare a Codului civil separaţia în fapt a soţilor dura deja de peste 2 ani. [Tribunalul Arad, Decizia civila nr. 39/2015, portal.just.ro]