Art. 397. Exercitarea autoritatii parintesti de catre ambii parinti

Dupa divort, autoritatea parinteasca revine in comun ambilor parinti, afara de cazul in care instanta decide altfel.

Exercitarea autorităţii părinteşti după divorț atunci când unul din părinţi locuieşte în altă ţară. Exercitarea autorităţii părinteşti de către un singur părinte se dispune doar atunci când celălalt părinte prezintă un pericol pentru minor şi exercitarea în comun a autorităţii părinteşti aduce atingere interesului superior al acestuia. Împrejurarea că părinţii nu locuiesc împreună, ori că locuiesc la o distanţă considerabilă, nu poate constitui prin ea însăşi un motiv întemeiat pentru o astfel de măsură. [Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia I civilă Decizia civilă nr. 494/16 decembrie 2014, portal.just.ro]

Exercitarea în comun a autorităţii părinteşti. Excepţii. Convenţia părţilor. Potrivit dispoziţiilor art. 397 C.civ., după divorţ, autoritatea părintească revine în comun ambilor părinţi, afară de cazul în care instanţa decide altfel.
Conform art. 398 C.civ., dacă există motive întemeiate, având în vedere interesul superior al copilului, instanţa hotărăşte ca autoritatea părintească să fie exercitată numai de către unul dintre părinţi, iar celălalt părinte păstrează dreptul de a veghea asupra modului de creştere şi educare a copilului, precum şi de a consimţi la adopţia acestuia.
Aşadar, în materia divorţului, noul cod civil consacră regula în conformitate cu care autoritatea părintească se exercită de către ambii părinţi, doar în situaţii excepţionale, pentru motive întemeiate, putându-se dispune exercitarea ei doar de către unul dintre părinţi.
Art. 507 NCC, reţinut de instanţa de apel, enumeră situaţii general valabile care conduc la exercitarea autorităţii părinteşti de către un singur părinte, fiind aplicabil deopotrivă pentru ipoteza părinţilor căsătoriţi şi a celor divorţaţi.
Pe lângă ipotezele expuse de art. 507 NCC, pentru motivele întemeiate indicate de art. 398 NCC, instanţa poate dispune exercitarea autorităţii părinteşti doar de către un părinte.
Având în vedere conţinutul noţiunii de autoritate părintească, împrejurarea că exercitarea autorităţii părinteşti presupune de fapt exercitarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor referitoare la copil, iar regula consacrată de lege este cea a exercitării ei în comun, instanţa de judecată nu poate accepta în mod automat convenţia părţilor în această privinţă, interesul superior al copilului fiind acela de a fi crescut de ambii părinţi.
În absenţa oricăror probe şi a reţinerii unui motiv pentru exercitarea autorităţii de către unul dintre părinţi, nu se poate deroga de la regula conform căreia autoritatea părintească se exercită în comun.
Referitor la speţa de faţă, se constată că în mod corect instanţa de apel a cenzurat convenţia părţilor în privinţa modalităţii de exercitare a autorităţii părinteşti cu privire la minor, neexistând motive întemeiate pentru exercitarea acesteia doar de către mamă.
Vârsta fragedă a minorului sau împrejurarea că va locui din toamnă în altă localitate nu justifică înlăturarea celuilalt părinte de la luarea deciziilor importante care îl privesc, fiind esenţial pentru dezvoltarea firească a copilului şi pentru respectarea interesului său superior ca tatăl să fie o prezenţă constantă în viaţa sa şi să îşi exercite în mod corespunzător drepturile şi obligaţiile părinteşti care îi revin.
În cauză nu s-a făcut dovada că pârâtul ar avea o atitudine necorespunzătoare faţă de minor, că ar fi consumator de droguri sau de alcool, că ar pune în pericol grav dezvoltarea minorului, nefiind incidentă nici o altă situaţie similară, care să justifice exercitarea autorităţii părinteşti doar de către mamă.
Având în vedere aceste aspecte, se constată că instanţa de apel a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor legale incidente în materie. Curtea a mai reţinut că soluţia instanţei de apel a fost argumentată, iar trimiterea la dispoziţiile art. 507 NCC a fost corectă, neputându-se considera că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau că motivele sunt străine de natura pricinii. De asemenea, cenzurarea tranzacţiei părţilor a fost conformă normelor legale în materie şi corespunde interesului superior al copilului. [Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru cauze cu minori şi de familie, Decizia civilă nr. 89/26 iunie 2012 , portal.just.ro]